Copilul vine pe lume cu zestrea pe care o sădeşti tu, cu starea pe care o ai în timpul sarcinii
Copilul trebuie să fie conceput cu vreo sută de ani înainte să fie conceput, dar aceasta înseamnă multă educaţie din familie şi este o altă problemă. Copilul vine pe lume cu zestrea pe care o sădeşti tu, cu starea pe care o ai în timpul sarcinii, cu atitudinea pe care o ai ca soţ, apoi vine cu zestre de la bunicii lui, adică respectiv părinţii voştri şi chiar de la străbunicii lui, respectiv bunicii voştri.
De aceea poporul nostru, în înţelepciunea lui, zice: „Vrei să te însori? Du-te şi vezi bunica.” Nu părinţii, ci bunicii, asta este foarte important.
Părintele Nicolae Tănase
Extras din „Soț ideal, soție ideală”, Ed. Anastasis, 2001, pag. 97