Trandafirul de la icoană a căzut pe creștetul unui om care a revenit la viaţă! Minune mare a Sfântului Efrem cel Nou!
Într-un an, în ajunul sărbătorii Sfântului Efrem, toate surorile Sfintei Mănăstiri Nea Makri împodobeau și pregăteau biserica pentru praznic. Vrednica de pomenire stareță Macaria se suise pe un scaun și agățase o coroană desupra icoanei Sfântului. Însă în timp ce cobora de pe scaun, un trandafir mare a căzut și, în loc să cadă pe pământ, s-a oprit într-un mod surprinzător deasupra geamului icoanei, chiar la obrazul Sfântului Efrem. Pe moment, stareța s-a gândit să se urce din nou pe scaun și să așeze floarea la locul ei, dar s-a răzgândit și și-a spus întru sine: „Îl voi lăsa acolo și să-l dea Sfântul Efrem oricui vrea el”.
După câteva ore a început slujba de priveghere și mulțime de oameni trecea și se închina la icoana sfântului. Dintr-odată, trandafirul despre care am amintit a căzut pe capul unui om care, cu câteva zile înainte, zăcea într-un spital și fusese considerat mort de către doctori. Maica Domnului, după paraclisul citit de către rudele bolnavului, l-a vizitat la spitalul unde era internat, l-a însemnat în semnul Sfintei Cruci cu o particică din Sfintele Moaște al Sfântului Efrem și, mare minune: omul a revenit la viață!
Atunci când trandafirul de la icoană a căzut pe creștetul acestui om revenit la viață printr-o minune, el a auzit și vocea dulce a Sfântului Efrem, care i-a spus: „Spune tare, copilul meu, ca să audă toți că te-am făcut sănătos!”. Dar omul se rușina, cu toate că Sfântul îi spusese de multe ori: „Nu ascunde, copilul meu, binefacerea pe care ai primit-o”. Însă copilul acelui bărbat, care era și el prezent la priveghere, striga tare și zicea: „Tatăl meu s-a făcut bine! Tatăl meu s-a făcut bine!”, cuprins de o mare bucurie.
După cum scrie vrednica de pomenire stareță într-una din cărțile închinate Sfântului Efrem, de multe ori Sfântul i-a mustrat pe creștinii care vreau să țină ascunsă prezența și binefacerile sale. În acest sens, menționează un caz al unei surori din Sfânta Mănăstire Nea Makri, pe care Sfântul nu o lăsa să se apropie și să se închine la icoana sa, deoarece, deși Sfântul îi apăruse și îl auzise vorbindu-i, femeia trecea sub tăcere ceva care avea legătură cu viața Sfântului.
Înțelegem din acestea că nu avem dreptul să trecem sub tăcere minunile, din egoism ori din teama că poate vom fi batjocoriți, sau din orice alt motiv, ci trebuie să le mărturisim, ca pe o infimă dovadă de recunoștință, care este o virtute cerească. De aceea și Hristos, când unul din cei zece leproși s-a întors pentru a-și exprima mulțumirea înaintea Lui, El a zis mâhnit: „Oare nu toți zece s-au vindecat, ceilalți nouă unde sunt?”. Este necesar, desigur, ca mărturisirea noastră să vină din motive sincere și nu cu intenția de a ne promova în vreun fel pe noi înșine. Numai așa, mărturisirea noastră este bineplăcută înaintea lui Dumnezeu, a Maicii Domnului și a Sfinților noștri.
Sursa: doxologia.ro
