Pentru noi, Iisus e Sensul vieţii şi al Istoriei

Cine e Iisus pentru noi?

Pe contemporanii lui Iisus îi înţelegem că le era greu să-L creadă chiar Dumnezeu. Dar după dovada învierii Sale, dovada dumnezeirii, după arătarea Sa şi intrarea mai presus de fire prin uşile încuiate, după petrecerea Sa cea nevăzută în preajma gândurilor omeneşti, după arătările Sale în drum spre Emaus, lui Luca şi Cleopa, pe drumul Damascului, prigonitorului Saul, unui alt prigonitor al veacului nostru, indianului Sundar Singh, cu aproape un nor de martori, noi nu mai putem fi fară răspuns.

Las ca ştiute răspunsurile Teologiei.

Pentru noi, Iisus e Sensul vieţii şi al Istoriei: reazemul ei în ispitele şi furtunile timpului. Iisus e asemănarea după care tânjim şi însetăm de-a lungul deşertului lumii: originalul nostru, autenticitatea noastră, dar, mai mult decât acestea, Iisus este Prietenul nostru, care singurul ne rămâne credincios şi nu ne părăseşte niciodată. Şi mai mult: e Sfânta a noastră împărtăşanie cu desăvârşirea: foamea noastră metafizică.

Părintele Arsenie Boca

Extras din „Cuvinte vii”, ediţia a II-a revizuită, Ed. Charisma, Deva, 2006, pag. 134-135

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.