MĂRTURIE: „I-a pus degetul exact unde-l durea…” Omul care citea suflete și vindeca prin rugăciune!

În relatările despre oamenii cu viață duhovnicească deosebită, uneori întâlnim personaje care impresionează nu doar prin credința lor profundă, ci și prin felul unic în care își manifestă legătura cu Dumnezeu. O astfel de figură este Gherontie, despre care Protosinghelul Dionisie Ignat povestește cu o admirație sinceră, surprinzând momente de rugăciune și gesturi de o simplitate tulburătoare. De la metaniile făcute cu stăruință pentru un student aflat în fața unui examen, până la rugăciunile nocturne în care mijlocea chiar și pentru cei care l-au disprețuit, Gherontie se conturează ca un om al rugăciunii neîncetate, al milei și al unei nebunii duhovnicești care ascunde o profundă înțelepciune.
Citește și: Avertisment zguduitor despre viitorul României: Ne-au luat pământul, acum vor să ne ia sufletele!
Protosinghelul Dionisie Ignat spune:
„L-am cunoscut pe Gherontie când eram student şi i-am cerut odată să se roage. Şi s-a întors în catedrală şi a început să bată la metanii, să se roage, să facă la cruci, ca să-l ajute Domnul pe fratele Dumitru să ia examenul. Dar mai nou, l-am întâlnit prin Alba Iulia şi a venit de vreo două-trei ori şi la noi la mănăstire. Vreau să vă spun că la fiecare i-a pus degetul exact unde-l durea: „Tu aşa, tu aşa…”, dar cu cuvintele lui, cu nebuneala lui. De asta nu-i bine să râzi de oameni…
Eram preot la Lăzeşti şi am dormit odată în Alba Iulia la un Părinte acasă. Şi, neavând mai multe camere, el a dormit împreună cu mama lui într-o cameră şi eu am dormit cu Gherontie într-o altă cameră. Mie mi-a făcut patul pe jos şi pe Gherontie l-a pus pe pat. Noaptea, pe la unu şi jumătate, s-a trezit Gherontie şi a început să bată la metanii şi să se roage cum se roagă el: „Tatăl nostru, Tatăl nostru, apăi Tatăl nostru care eşti în ceruri, dapăi sfinţească-se numele Tău, Doamne, da, sfinţească-se numele Tău!…” Şi după aceea spunea: „Doamne, miluieşte-l pe ăla care… ăla, ăla, ăla care mi-o dat mie cinci lei în parc, pe acolo! Doamne, şi pe ăla care m-o scuipat, nu-l pedepsi, nu-l pedepsi, lasă-l, că n-o ştiut ce face, n-o ştiut ce face! Da, zice el, dă-i bine, dă-i bine şi iartă-l, iartă-l şi pe ăla, şi pe ăla!”.
Păi, eu am rămas aşa şi zic: Uite ce rugăciune!, aşa cum se ruga el, şi probabil ştia că nu dorm. Dar un om minunat, un om minunat. Şi, cum să spun eu? Eu nu l-am văzut ca pe un nebun.”