Medicii sunt în stare de șoc: Un tânăr, diagnosticat cu cancer agresiv, s-a vindecat complet după ce s-a rugat la Sfântul Efrem

Un tânăr cipriot în vârstă de 26 de ani, Andreas din Nicosia, a trăit o experiență care i-a schimbat radical viața, după ce a fost diagnosticat cu o formă agresivă de limfom. Boala s-a răspândit rapid în mediastin, ficat și oase, iar starea sa de sănătate s-a deteriorat atât de mult încât a fost transferat de urgență la un centru medical specializat din Cipru (GOC), unde a început un tratament intensiv cu chimioterapie. Cu toate acestea, ceea ce părea o luptă crâncenă pentru supraviețuire a luat o întorsătură total neașteptată, pe care medicii nu au putut-o explica, relatează sigmalive.com.

Citește și: ADOLESCENȚII AMERICANI UIMESC LUMEA! Interes uriaș pentru Hristos, deși bisericile se golesc!

În mijlocul suferinței, Andreas și familia sa și-au pus nădejdea în Dumnezeu, rugându-se cu ardoare la Maica Domnului și la toți sfinții. În mod special, au descoperit viața și minunile Sfântului Efrem cel Nou, un sfânt cunoscut pentru ajutorul său în situații disperate. În timp ce tânărul continua tratamentul, familia sa a început să citească zilnic despre minunile Sfântului Efrem și să se roage cu credință neclintită pentru vindecare.

În luna aprilie, la jumătatea tratamentului, medicii au decis să efectueze o serie de teste pentru a evalua evoluția bolii. Chiar în acea perioadă, Andreas și familia sa au aflat că un bărbat pe nume Marios Haperis deținea sfintele papuci și sfintele moaște ale Sfântului Efrem, aduse din Nea Makri. În speranța unei alinări divine, pe 22 aprilie, familia a luat legătura cu acesta, iar răspunsul a venit prompt.

Părintele Gheorghe, de la biserica Panaghia Trakhona din Strovolos, a mers la casa lui Andreas, unde acesta a avut marea binecuvântare de a se închina sfintelor moaște ale marelui mucenic. În zilele care au urmat, au sosit și rezultatele analizelor medicale, iar vestea a fost șocantă: cancerul dispăruse complet, fără urmă. Chiar și medicul curant al tânărului a recunoscut că nu își poate explica acest fenomen.

Știind că Sfântul Efrem dorește și cere ca minunile sale să fie cunoscute, pentru ca oamenii să-l poată chema în momente de încercare, am vrut să împărtășesc această mărturie cu voi”, a declarat Andreas, în vârstă de 26 de ani, care spune că viața lui s-a schimbat definitiv după această experiență.

Citește și: Tragedie ȘOCANTĂ în Biserica Ortodoxă: Părintele Laurențiu Dincă a murit la câteva ore, după un diagnostic greșit la spital!

Minunea vindecării sale vine să se adauge la numeroasele mărturii ale credincioșilor care au primit ajutor de la Sfântul Efrem cel Nou, considerat un grabnic ajutător și făcător de minuni. Sărbătorit pe 5 mai, Sfântul Efrem este cunoscut pentru sprijinul său în momente de cumpănă, mulți credincioși din întreaga lume mărturisind că s-au vindecat sau au primit ajutor prin rugăciunile adresate lui.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.