Citiţi Psaltirea în fiecare zi, câte puţin, şi Domnul nu vă va lăsa pe voi şi cu mila Sa va fi întotdeauna Ajutătorul şi Mângâietorul vostru!

În tumultul gândurilor zilnice, chiar și momentele de rugăciune pot deveni, fără voia noastră, prilej de rătăcire lăuntrică. Ne surprindem uneori la sfârșitul slujbei sau al unei rugăciuni fără să fi înțeles mare lucru, iar mintea noastră, zburdalnică și neascultătoare, pare să nu fi păstrat nimic. O întâmplare petrecută demult într-o mănăstire arată, însă, cum lucrarea rugăciunii se împlinește tainic, chiar și atunci când noi nu ne dăm seama, potrivit ortodoxia.ro.

Citește și: VINE CLIPA: Fiecare va trebui să decidă dacă își va păstra fidelitatea față de Hristos sau va ceda în fața compromisurilor lumii

„De câte ori nu se întâmplă, când ne aflăm într-o biserică la slujbă sau când deschidem acasă cartea de rugăciuni, ca gândurile să ne zboare în altă parte?! Ele o iau pur şi simplu razna, încât ne trezim că slujba se apropie de sfârşit sau că paginile cărţii s-au terminat, iar noi n-am reţinut mai nimic.

Aşa a păţit pe vremuri şi călugărul Ilarion, pomenindu-se că la un moment dat nu-i mai rămânea nimic în minte din toate predicile şi citirile din biserică. Gândindu-se că probabil trece printr-o perioadă de oboseală, i-a mărturisit toate acestea stareţului mănăstirii, rugându-l să-i îngăduie ca o vreme să nu mai participe la toate slujbele şi poate astfel îşi va odihni mintea şi va putea iarăşi să se concentreze la rugăciune.

Stareţul l-a privit cu luare aminte şi i-a spus:

– Părinte Ilarioane, du-te în grădină şi ai să găseşti acolo două coşuri de nuiele. Sunt cam murdare, fiindcă s-a cărat cu ele bălegar de la grajduri. Alege unul şi timp de trei zile să cari cu el apă de la izvor şi să uzi răsadurile de varză.

Călugărul Ilarion şi-a privit nu fără mirare stareţul, dar fiindcă ascultarea e una din îndatoririle de căpătâi ale monahului, n-a prididit să îndeplinească porunca.

După trei zile, stareţul s-a dus în grădina mănăstirii şi l-a găsit pe Ilarion posomorât. În tot acest timp cărase apă, făcând drumul de la izvor şi până la răsadniţă, dar de fiecare dată ajungea cu coşul gol. Bine că plouase, altminteri răsadurile s-ar fi uscat de tot!…

– Ei, părinte Ilarioane, unde sunt cele două coşuri de nuiele? – l-a întrebat stareţul.

– Aici, preacuvioase – mormăi înciudat călugărul.

– Şi nu vezi nici o diferenţă între ele? – l-a mai iscodit stareţul.

– Ba da, a răspuns luminat călugărul: cel cu care am încercat să car apa e curat, celălalt e murdar.

Atunci stareţul l-a bătut uşor pe umăr şi a adăugat:

– Aşa se întâmplă şi cu mintea, părinte Ilarioane. Ţi se pare că nu reţine, dar auzind cuvintele din predică ori de la slujbă, ele te curăţă pe dinlăuntru chiar fără să bagi de seamă…

De atunci, când bătea toaca pentru slujbă, părintele Ilarion era cel dintâi care se îndrepta spre sfânta biserică.”

Citește și: Încă un preot a murit în Postul Paștelui: la doar 53 de ani, părintele Ion Udroiu Damian s-a stins fulgerător!

Pilda călugărului Ilarion rămâne o mărturie vie a faptului că mintea omului se curăță, chiar și în tăcere, prin apropierea de slujbele bisericii și cuvintele sfinte, asemenea coșului de nuiele care, deși nu reține apa, ajunge curat prin trecerea ei neîncetată. „Citiţi Psaltirea în fiecare zi, câte puţin, şi Domnul nu vă va lăsa pe voi şi cu mila Sa va fi întotdeauna Ajutătorul şi Mângâietorul vostru!” – sunt cuvintele pline de miez ale Starețului Varsanufie de la Optina, care încheie această învățătură despre lucrarea tainică a harului în inimile celor statornici în rugăciune.