Au murit, dar sufletele lor nu îşi găsesc încă liniştea în iad

Sfinţii au loc de frunte în Împărăţia Cerurilor prin lucrările lor teologice, prin minunile lor, prin pilda vieţii lor şi, pentru că şi noi ne mântuim prin acestea. Au loc de frunte chiar şi până la Judecata finală, căci prin ceea ce au lăsat se mântuiesc mulţi. Şi totuşi nu fac o anumită lucrare a binelui doar prin trupul lor. Ei au lăsat testament duhovnicesc.

Există însă şi fenomenul invers: câţi actori, cântăreţi şi imorali şi stricaţi sufleteşte şi satanişti au plecat din viaţa aceasta şi au lăsat moşteniri precum videocasete, reviste, lucrări scrise pline de stricăciune atât de mizerabile, de amăgitoare şi de satanice. Toate sufletele ce văd aceste lucruri se prind de ele şi păcătuiesc iară şi iară. Ce iad îi aşteaptă pe autorii imorali ai acestor lucruri murdare şi pline de viclenie? Au murit, dar sufletele lor nu îşi găsesc încă liniştea în iad. Se scufundă şi mai mult deoarece păcatul lor este un act ontologic. Nu există în sine păcatul, dar ca faptă, ca act înfăptuit, trăieşte în veac. Este ca un monstru ce nu exista, dar brusc există din alunecarea şi neascultarea omului şi devine ca un balaur ce încearcă să-i mănânce pe toţi. Nu scapă nimeni de balaurul acesta al păcatului, doar dacă se va pocăi şi va decapita dintr-o dată balaurul.

Efrem Ieromonahul

Extras din „Cuvinte simple din Sfântul Munte” – Schitul Vatopedin Sfântul Apostol Andrei