A fost creată cea mai nimicitoare boală din istorie, ce ar putea ucide miliarde de oameni!

viruses

Un cercetător olandez a creat un virus ce are potenţialul de a ucide jumătate din populaţia planetei. Acum, cercetătorii şi experţii în bioterorism dezbat dacă este o idee bună ca «reţeta» virusului să fie publicată. Totodată, mai multe voci susţin că astfel de cercetări nu ar fi trebuit să aibă loc.

Virusul este o tulpină de gripă aviară H5N1 modificată genetic pentru a fi mult mai contagioasă. Acesta a fost creat de cercetătorul Ron Fouchier de la Centrul Medical Erasmus din Rotterdam, Olanda, acesta prezentând pentru prima dată opera sa la o conferinţă dedicată gripei ce a avut loc în septembrie în Malta.

Gripa aviară a apărut acum aproximativ 10 ani în Asia, timp în care au fost înregistrate mai puţin de 600 de infecţii la oameni. Dar tulpina cu care a lucrat Fouchier este extrem de periculoasă, ucigând aproximativ 50% din pacienţii infectaţi. Această tulpină nu reprezintă un pericol global, deoarece se transmite greu de la păsări la oameni. Sau, cel puţin, se transmitea greu înainte să fie modificată genetic de Fouchier.

Cercetătorii din echipa lui Fouchier au folosit dihori de casă ca animale de test, pentru acestea reacţionează într-un mod similar omului la virusul gripei. Cercetătorii au transmis gripă de la un dihor la altul, pentru a face virusul mai adaptabil la noua gazdă. După 10 generaţii, virusul a suferit o mutaţie care îi permitea să se transmită pe calea aerului, ceea ce însemna că dihorii se puteau îmbolnăvi doar aflându-se în apropierea altui animal.

Un studiu genetic a arătat că noua tulpină a suferit 5 mutaţii faţă de virusul original, iar toate aceste mutaţii au fost observate şi în natură – doar că fiecare separat, nu toate 5 odată. Tulpina concepută de Fouchier este la fel de contagioasă ca gripa umană sezonieră, care ucide anual zeci de mii de oameni, doar că mult mai letală.

„Nu mă pot gândi la un organism patogen care să fie la fel de înfricoşător ca acesta”, a comentat Paul Keim, un specialist în genetică microbiană care a lucrat timp de mulţi ani cu bacilul anthrax. „Cred că anthrax-ul nu e deloc înfricoşător în comparaţie cu acest virus”, a adăugat el.

Keim este coordonatorul Comitetului Naţional al SUA dedicat problemelor de biosecuritate, iar acest organism trebuie să ia acum o decizie. Fouchier vrea să publice studiul care detaliază modul în care a fost creat virusul, iar Comitetul condus de Keim trebuie să aprobe această decizie.

Mulţi oameni de ştiinţă sunt îngrijoraţi de posibilele consecinţe negative ale publicării acestei cercetări, temându-se că un bioterorist ar putea găsi în acest studiu o reţetă utilă cu care să terorizeze planeta. Unii chiar susţin că astfel de studii nu ar trebui să aibă loc şi solicită fondarea unui organism internaţional care să monitorizeze astfel de cercetări periculoase.

„Este o idee proastă ca oamenii de ştiinţă să transforme un virus letal într-un virus letal şi contagios. Şi este o idee şi mai proastă să publice reţeta care detaliază cum au făcut acest lucru, ca alţii să-i poată copia”, a declarat Dr. Thomas Inglesby, expert în bioterorism şi director al Centrului pentru Biosecuritate de la Centrul Medical al Universităţii din Pittsburgh.

Pe de altă parte, dacă studiul va deveni disponibil comunităţii ştiinţifice, acesta ar putea permite cercetătorilor să se pregătească pentru o potenţială pandemie H5N1, mai ales că studiul lui Fouchier sugerează că riscul ca acest lucru să aibă loc este mai mare decât se credea până acum. Unii cercetători cred că dacă nu se va permite publicarea acestui studiu, omenirea va fi lipsită de apărare în cazul în care acest virus contagios va apărea în mod natural.

Decizia asupra publicării va fi luată în scurt timp, anunţă Keim, care a concluzionat: „Vom avea multe de spus referitor la această cercetare”.

Cea mai mare epidemie de gripă din istoria omenirii a avut loc în 1918, când gripa spaniolă a omorât între 50 şi 100 de milioane de oameni, adică aproximativ 3% din populaţia planetei. Aproximativ 500 de milioane de persoane fuseseră infectate, adică 27% din populaţia planetei.

Articol relatat de portalul descopera.ro

De asemenea, ai putea dori...

6 răspunsuri

  1. Lando spune:

    „Cercetătorii au transmis gripă de la un dihor la altul, pentru a face virusul mai adaptabil la noua gazdă. După 10 generaţii, virusul a suferit o mutaţie care îi permitea să se transmită pe calea aerului,… ”
    In concluzie raportati ca acest virus a….. evoluat?

  2. Lucian spune:

    Nu putem invinge „raul” Putem doar sa adaugam „binele”. In cazul acesta bacteriile sanatoase din intestinele si colonul nostru, sunt capabile sa tina la distanta si sa neutralizeze orice virus cu conditia sa nu fie introdus direct in sangele nostru (vaccinuri) si peretele intestinal sa nu fie deteriorat. Produsele fermentate (kefirul si legumele fermentate) ne alimenteaza tubul digestiv cu probiotice (bacterii bune) si prebiotice ( hrana pentru bacteriile bune).

    80% din imunitate sta in aceea flora bacteriana. E doar putin din ce am inteles pana acuma. Nu se vrea sa stim forta care sta in probiotice. Daca faceti cercetari in acest domeniu, mare gija la sursele de unde vine informatia.
    http://www.luciantoma.com/2014/02/sistemul-digestiv-flora-bacteriana-si.html

  3. Ana-Maria S spune:

    Numai niste demoni care au pretentia sa fie considerati oameni, pot produce virusi mortali! Cercetarea stiintifica este tot mai ucigasa, de ce ne incredem in ea, cand stim cu totii ca este atat de demonica? Doamne, lumineaza-i pe ei si pe toti cei care se cred ei insisi dumnezei pt. faptele lor „marete”!!! (AMS)

  4. mariana spune:

    cercetatorul e un om bolnav in loc sa cerceteze sa aiba mancare sa fie sanatos sa aiba fiecare cele necesare el cerceteaza cum sa ucida..

  5. “Vaccinarea este o practica barbara si este una dintre cele mai mari amagiri din vremurile noastre. Vaccinul este o substanta murdara si este o nebunie sa ne asteptam ca o murdarie sa o indeparteze pe cealalta. Iar cei care au motive sa se indoiasca de eficienta vaccinarii, ar trebui, desigur, sa aiba curajul de a infrunta toate persecutiile la care pot fi supusi de lege, infruntand chiar si intreaga lume”. – Mahatma Gandhi

  6. Ioan Si Geta Anechitei spune:

    nu este de mirare la cate boli sant azi in lume , ce face acest nebun e o lucrare draceasca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.