Există vreun sens în a sfinți mașinile?

In raionul Teikovsk este o portiune de drum de vreo 500 de metri, pe care o cunosc toti soferii care circula pe acolo. Acea portiune este numita „zona pe­riculoasa”, iar oamenii de acolo ii zic „valea mortii”. La iesirea din Ivanovo spre Kohma, in partea stanga a spitalului regional, au loc mereu accidente. Ba un au­tobuz cu oameni se loveste de un stalp, ba masinile se ciocnesc intre ele. Autoritatile cunosc astfel de locuri, dar nu pot preintampina accidentele.

Acum cativa ani am fost plecat pe langa Iaroslavl. Acolo este o localitate, Tolga, iar alaturi o manastire de maici. Langa manastire este un drum pe care chiar in acel an murisera in accident patru oameni, pe ace­easi portiune. Stareta manastirii, maica Varvara, mi-a spus: „Parinte, ce sa facem? O sora de la noi a mers cu tractorul pe acel drum si s-a rasturnat, bine ca a avut doar rani usoare”. S-au adunat cateva maici, iar eu am imbracat vesmintele preotesti, am facut o slujba de multumire lui Dumnezeu si am stropit cu apa sfintita intreaga portiune cu probleme. De atunci au trecut 5 ani si nu s-a mai intamplat nimic rau acolo, deoarece apa sfintita alunga puterea celui rau.

Odata a venit un om la mine si mi-a spus: „Parinte, taximetristii mi-au vandut o masina «cu ghinion», ca­re a avut trei accidente. Eu am reparat-o, dar cum am inceput sa merg cu ea, am si fost lovit de doua ori. Ce sa fac?” Am citit langa masina rugaciunile de la sfinti­rea carului, pentru ca Domnul sa o puna sub ocrotirea ingerului si pentru ca duhurile rele sa nu o stapaneas­ca; am stropit-o cu apa sfintita si am uns-o cu ulei. De atunci nu a mai avut accidente”. Sigur, odata cu ruga­ciunea trebuie sa pastram si ordinea morala. Sa nu in­juram, sa nu bem, caci altfel demonii vin iarasi.

In Ucraina, la locurile accidentelor se instaleaza cruci. In Grecia, la multe intersectii si curbe periculoase sunt zidite paraclise. Acolo ard lumanari si sunt lasate icoane. Inseamna ca la fiecare curba sta un in­ger pazitor si drumul se sfinteste. Mai demult, cand Rusia era sfanta, peste tot unde erau probleme cu dru­mul se aflau cruci sau biserici. Dar de ce exista aces­te locuri neprielnice? Cauze sunt multe, dar cea mai importanta o reprezinta pacatele noastre, relatia noas­tra cu raul. E posibil ca pe locul unde e periculos sa mergi acum sa se fi facut vraji odinioara; de aceea s-au adunat acolo duhurile necurate. La sate se intam­pla sa fie cate o casa unde s-au facut vraji, iar dupa ce stapanii casei au murit, sa vina alti oameni acolo, iar casa sa fi ramas „cu ghinion”: scandaluri dese, nepla­ceri… Daca o astfel de casa a fost daramata si pe locul ei s-a construit un drum, acolo se intampla lucruri re­le… Duhurile rele nu parasesc acel loc.

Dar noi putem scapa de toate acestea. Trebuie sa ne adresam preotului, sa-i aratam locurile unde se in­tampla accidente, sa ne rugam pentru iertarea paca­telor noastre, iar preotul sa stropeasca cu apa sfintita si sa citeasca rugaciunea speciala „pentru alungarea duhurilor rele” si acestea vor fugi de acolo. Este bine sa sfintim si casele, ca sa alungam si din ele puterea necurata.

Fiecare om este ca un reactor de energie, poziti­va sau negativa. Daca omul se roaga tot timpul, ros­teste Rugaciunea lui Iisus, atunci toata casa lui, hai­nele si mancarea se sfintesc, dar daca injura si face rau, atunci in jurul lui este energie negativa oriunde s-ar afla: la o coada in alimentara, in mijloacele de transport etc. Peste tot are parte de scandaluri si suparari. De aceea, daca vrem sa avem pace cu aproapele, daca vrem sa evitam accidentele rutiere sau necazuri­le in familie, trebuie sa respectam legile morale, sa nu facem rau nimanui si sa rostim Rugaciunea lui lisus si rugaciunea catre ingerul pazitor.

Parintele Ambrozie Iurasov. Extras din volumul „Indrumar crestin pentru vremurile de azi”, Ed. Sophia | crestinortodox.ro

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.