Au rămas neudaţi în mijlocul ploii: „O umbrelă uriaşă nevăzută îi acoperea, în timp ce lângă ei se făcea inundaţie”

sfantul-maslu

De îndată ce a început Slujba Utreniei s‑a pornit să plouă. Ploaia era torenţială şi locul unde se făcea slujba neacoperit. Niciun credincios nu a plecat, dar nici nu s‑a udat cineva. O umbrelă uriaşă nevăzută îi acoperea, în timp ce lângă ei se făcea inundaţie. De îndată însă ce s‑a terminat Sfânta Liturghie şi orga­nizatorii au vrut să împartă mâncare celor aflaţi acolo, ploaia s‑a întins şi peste locul unde era biserica. Cu toţii au plecat uzi, dar schimbaţi lăuntric, slăvind pe Dumnezeu şi pe Sfânt pentru minunea petrecută.

În Kithrea, un orăşel din Cipru care acum se află în partea ocupată de turci, cu câţiva ani înainte de venirea acestora, s‑au petrecut următoarele:

Pe data de 6 noiembrie, ziua pomenirii Sfântului Dimitrian, Episcopul Kithreii, localnicii au mers să prăznuiască pomenirea lui şi să facă Sfânta Liturghie în aer liber, pe ruinele unei biserici vechi a Sfântului, aflată la 2 km de orăşel. Kithreoţii îl iubeau mult pe Sfântul lor local şi mulţi cereau preotului să facă litie în cinstea Sfântului. Cei care organizau praznicul luau mâncare cu ei şi îi ospătau pe toţi cei aflaţi acolo.

De îndată ce a început Slujba Utreniei s‑a pornit să plouă. Ploaia era torenţială şi locul unde se făcea slujba neacoperit. Nici un credincios nu a plecat, dar nici nu s‑a udat cineva. O umbrelă uriaşă nevăzută îi acoperea, în timp ce lângă ei se făcea inundaţie. De îndată însă ce s‑a terminat Sfânta Liturghie şi orga­nizatorii au vrut să împartă mâncare celor aflaţi acolo, ploaia s‑a întins şi peste locul unde era biserica. Cu toţii au plecat uzi, dar schimbaţi lăuntric, slăvind pe Dumnezeu şi pe Sfânt pentru minunea petrecută.

Sursa: marturieathonita.ro

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. Ana Sofroni spune:

    Vă suntem foarte recunoscători, pentru că aduceţi la cunoştinţa creştinilor interesaţi întâmplări cu minuni dumnezeieşti. Ele ne sunt absolut necesare întru sporire duhovnicească.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.