„Trezește-te și citește cartea cu coperți roșii în care au scris despre mine” – Din învățăturile Monahiei Porfiria, fostă șoferiță de taxi

Mai întâi încerc să identific adevărata problemă a celui care vine să ceară ajutorul, și abia apoi mergem mai departe la cele duhovnicești. Mulți dintre cei care au venit aici au renunțat la calmante. A venit o femeie, iar eu i-am spus ceva nebunesc: ,,Ca să te faci bine, trebuie să-ți aranjezi părul”. Ea mi-a spus: ,,Maică, ești nebună?”. În cele din urmă, s-a dovedit că nu fusesem chiar atât de nebună. Într-adevăr, de îndată ce a început să se îngrijească mai mult, ajungând să-și aranjeze și părul, i-a crescut moralul și a renunțat la medicamentele pe care le lua.

Ne folosim de Hristos, dar nu avem încredere în El, de aceea nu ni Se arată. Bine ar fi să spunem: ,,Doamne, facă-se voia Ta!”.

Într-o seară, din pricina durerii sufletești pe care o aveam, am mers să mă culc. Auzeam în mintea mea cum Gheronda Porfirie îmi spune: ,,Trezește-te și citește cartea cu coperți roșii în care au scris despre mine”. Firea mea mă lupta; îmi venea să arunc cât acolo cartea aceea. Peste puțin, însă, am auzit din nou înlăuntrul lui vocea lui: ,,Scoală și citește cartea aceea!”. În cele din urmă am luat cartea și am citit din ea toată noaptea, iar de atunci am început să îl iubesc pe Gheronda. Mai apoi, când m-am călugărit, am luat numele lui și îmi este foarte drag. E mereu cu mine când mănânc, când dorm. Îi cer să îi ajute pe oameni și mă ascultă de fiecare dată. Îi spun: ,,Gheronda, ajută-l pe cutare”, și el mai face o minune…

Celui ce suferă nu poți să-i vorbești dintr-o dată despre Dumnezeu. Întâi trebuie să îl ajuți să-și liniștească sufletul, să îl faci să simtă un dram de bucurie, și abia apoi poți să-i vorbești despre Dumnezeu.

Durerea te apropie de Dumnezeu. Tristețea te îndepărtează de El. Tot timpul cerem câte ceva de la Dumnezeu, dar nu avem încredere în El pe cât ar trebui. Părintele Porfirie avea multă dragoste pentru toată lumea. Dragostea lui era vindecătoare, nu minunile pe care le săvârșea. Dragostea lui era cea care îți mișca sufletul, iar minunile le făcea cu ajutorul harului Lui Dumnezeu. Simt că suntem împreună cu Gheronda și cu Hristos. […]

Când sunt respinsă, îmi zic că așa a vrut Hristos. Un singur lucru îmi amărăște sufletul: mama care nu-și iubește copilul, mama care are dragoste egoistă. Nimic nu mă mâhnește mai mult decât acest lucru. Câteodată îl ,,cert” pe Gheronda fiindcă nu face ceva pentru ca să numai existe această prăpastie între mame și copiii lor. Tinerii care s-au apucat de droguri vin și îmi spun: ,,Dacă mama noastră ne-ar fi iubit așa cum ne iubești tu, nu am fi ajuns să luăm droguri. Cât ne-am fi dorit ca tu să fi fost mama noastră!”. Când aud asta, mi se sfâșie inima. Aș vrea ca părinții să își iubească copiii cu dragoste dumnezeiască. Când pruncul plânge, mama trebuie să îl ia și să îl pună pe la pieptul ei. La un moment dat, plânsetul va înceta – fiindcă cel mic simte că este protejat. Totuși, cu timpul, copiii se îndepărtează de părinți și, astfel, ei devin nevrotici atunci când cresc.

Psihologii nu pot fi de ajutor, fiindcă nu s-au depășit pe ei înșiși. Cineva care nu a reușit să-și rezolve problemele sale nu poate să îi ajute pe ceilalți. Doar dacă mi-am biruit durerea mea pot să alin și durerea celuilalt.

Odată, în timpul unei călătorii i-am spus uneia: ,,Măi, de ce vrei să faci fertilizare in vitro? Acum, când mă uit la pântecele tău, văd acolo un pruncuț în el. Ești însărcinată”. Într-adevăr, după câteva zile, tânăra m-a sunat și mi-a spus că este gravidă. În seara aceea îmi fusese foarte somn, dar, după ce tânăra aceea mi-a spus că vrea să facă fertilizare in vitro, m-am trezit și mi s-a descoperit ceea ce v-am spus mai sus.

Când am fost internată la spitalul ,,Sotiria”, lângă patul meu se afla o tânără de 21 de ani care avea tuberculoză în ultimul stadiul. Era numai piele și os. Mă durea sufletul foarte tare pentru ea. M-am rugat la Dumnezeu ca să se facă bine și să iau eu boala ei. Dumnezeu m-a ascultat! În ziua următoare fata nu mai avea nimic. Eu, însă, mai sufăr încă și acum.

Am suferit foarte mult în viața mea. Am reușit, însă, să trec peste toate greutățile, iar Domnul m-a binecuvântat cu multă dragoste… După cum spune și Gheronda Paisie, ,,aruncă tot ceea ce nu este folositor, ca să te ușurezi și să poți și tu să te înalți către Dumnezeu”. Mai apoi l-am cunoscut pe Gheronda Porfirie și, astfel, dragostea mea s-a desăvârșit.

Arhim. Arsénios Kotsópoulos, Din haos, la lumină. Pe urmele unui om al Lui Dumnezeu

Sursa: pemptousia.ro