Cuviosul Iacov îl vede pe Sfântul Ioan Rusul mișcându-se în raclă

Într-o amiază, întorcându-se de la Halchida, cuviosul Iacov a ajuns la Procopi. De aici a luat-o la stânga şi s-a aflat lângă Biserica Sfântului Ioan Rusul. A intrat cu evlavie în pridvor, a aprins o lumânare mare şi a înaintat spre stânga în biserica propriu-zisă. S-a apropiat cu respect şi veselie de racla Sfântului şi a îngenunchiat.

A stat aşa rugându-se mult timp. Fiindcă aşteptau şi alţii să se închine şi se necăjeau pentru că întârzia, s-a ridicat, a sărutat sfintele moaşte şi a trecut de cealaltă parte a raclei, în stânga, ca să nu împiedice pe închinători. Acolo stătea în picioare şi cu ochii aţintiţi la sfinţitul Cap al Cuviosului, se desfăta de vederea lui. Aşa cum privea, a observat că sfintele moaşte se mişcau, îşi schimbau poziţia, potrivit cu omul care se apropia să se închine. I s-a părut ceva ciudat şi a luat aminte mai bine la acest fapt. A luat apoi îndrăzneală şi a întrebat pe Cuviosul:

– Sfinte al meu, de ce pe unii îi laşi să-şi atingă buzele şi să te sărute, altora le scoţi mâna şi te întorci să-i vezi, te uiţi la ei şi le zâmbeşti? Iar de la alţii de ce îţi întorci faţa şi te scârbeşti de ei?

Şi a primit imediat răspunsul Cuviosului:

– Iacove, nu trec toţi pe dinaintea mea să se închine… Unii trec cu evlavie, alţii trec cu mâinile la spate, iar alţii vin din curiozitate.

Stelian Papadopulos

Extras din ”Fericitul stareţ Iacov Ţalikis, stareţul Mănăstirii Cuviosului David”, trad. de Ierom. Ştefan Nuțescu, Ed. Evanghelismos, Bucureşti, 2004, pag. 162-163