Declarația dată de Părintele Arsenie Boca în arestul Siguranței (7 iunie 1948)

Parintele Arsenie Boca

Declarație

Subsemnatul, Ieromonah Arsenie Boca, de la mănăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus-Făgăraș, declar următoarele:

Întrebare: ”Când v-ați înscris în mișcarea legionară?”

Răspuns: În mișcarea legionară n-am fost înscris niciodată.

Î: ”Cine va înscris?”

R: Neînscriindu-mă, nu m-a înscris nimeni.

Î: ”Dac-ați fost simpatizant?”

R: Neutru și independent de orice politică.

Î: ”Ce legionari ați cunoscut?”

R: Fiind la București, pentru studii, între 1933-1938, am văzut pe căpitanul Codreanu, dar n-am vorbit cu el niciodată. Cunosc pe Pătrașcu, dar pe el numai datorită faptului că a venit la mănăstire să se spovedească. A fost de vreo două ori la mărturisire în 1947. A mai fost și în 1948, dar, locuind în apropiere, a fost simplu trecător. Legături politice cu el n-am avut, decât cele strict preoțești. Au mai trecut pe la mănăstire și alți foști legionari, atât [de] prin comunele învecinate țărani, cât și de mai departe, dar n-am avut discuții politice ci numai duhovnicești. Ba mai mult, aflându-le starea politică le-am dat insistent sfatul de a se astâmpăra și de a renunța la pistol, la răzbunare și alte păcate. I-am făcut să înțeleagă că stăpânirile se orânduiesc de sus, iar ce de jos nu au decât să le primească.

Mai cunosc pe avocatul Mateiaș din Făgăraș; a venit de vreo 3-4 ori. Ultima dată a venit acum la ”Vinerea Izvorului”, 7 mai 1948.

Mai cunosc pe ierodiaconul [Cristofor] Dancu, care, pe vremea când studiam la București, aparținea de mănăstirea Cernica. Pe Victor Dobrin din Arpaș, pe Gheorghe Apostol, care ne-a lucrat ceva tâmplărie și l-am primit provizoriu ca să-l vedem dacă poate fi primit definitiv. Ori el era fugar.

Î: ”Ce rol și unde ați fost în intervalele 6 septembrie 1940 – 25 ianuarie 1941?”

R: Eram întors din Sfântul Munte, Grecia, călugărit la Paști, 1940 la mănăstirea Brâncoveanu cu slujba de ierodiacon, unde am stat în continuare.

Î: ”Deci ați avut un rol în timpul rebeliunii?”

R: Nici un rol.

Î: ”Ce legături ați avut cu legionarii de la data de 1941-1948?”

R: Singurele legături ce le-am avut cu legionarii au fost cele spirituale, care sunt firești între preot și credincioși. Iar între noi preoții (pr. Gh. Malene și pr. Uria), cele normale de colegi.

Î: ”Cu ce conducători ai mișcării legionare ați avut legături?”

R: Singur cu Pătrașcu, legături duhovnicești, cum am spus; de asemenea, am cunoscut ca prieten și pe av. [Virgil] Mateiaș.

Î: ”Cine conduce mișcarea legionară din regiune?”

R: Nu am nici o cunoștință precisă. Știu că Pătrașcu este din Sâmbăta și probabil el ar putea fi.

Î: ”Cu ce sume ați cotizat pentru mișcare și când?”

R: N-am cotizat și nu mi s-a cerut.

Î: ”Ce ziare sau broșuri clandestine ați primit în anii de urmă?”

R: N-am primit politice, dar sectare mi s-au trimis broșuri mici tipărite la București, de la adventiști.

Î: ”Unde și în ce țări ați umblat și ce români ați cunoscut în țările în care ați umblat?”

R: N-am călătorit decât în Grecia, la Sfântul Munte, unde n-am întâlnit decât călugări de toate neamurile, iar printre ei și românii: Părintele Teodosie Domnaru, Păr. Antipa Dinescu, Gherontie și alții. În afară de aceștia, am fost pe la legația română din Tesalonic. La Atena n-am fost. Călătoria a fost în 1939-1940. M-am reîntors în țară la 8 iunie 1940.

Î: ”Dacă intenționați să vă ascundeți în munți sau nu?”

R: De a mă ascunde în munți n-am nici un gând; dar de a mă retrage la o chilie, pentru care am învoirea stăpânirii, asta aș avea de gând.

Aceasta-mi este declarația pe care o dau și o semnez, Ierom. Arsenie

7 iunie 1948

ACNSAS, fond informativ, dosar 2637, vol. 2, f. 114-115.

”Părintele Arsenie Boca în atenția poliției politice din România” 

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.