A încălcat postul din cauza unei 0,01% de subprodus de lapte…
Postul, ca și orice lucrare de virtute, îl înfăptuim pentru noi înșine, și nu pentru Dumnezeu – în sensul în care, Dumnezeu nu are nevoie de acesta, pe când omul – care este bolnav și neputincios, găsește vindecare prin el.
Mai mulți oameni, în special tinerii, au obiecții referitor la necesitatea postului: ce folos aduce acesta, de ce trebuie să postim și ce înseamnă postul la care suntem îndemnați. Desigur, părinții Bisericii ne-au oferit multe tâlcuiri atât duhovnicești, cât și practice privitor la post, în care ne explică de ce omul trebuie să-l respecte. Sfinții Părinți ne spun, că prima poruncă, pe care Dumnezeu i-a dat-o omului este cea cu privire la mâncare. Atunci cînd Dumnezeu i-a spus lui Adam și Evei, că pot să mănânce din toți pomii din rai, dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânce – nu este altceva, decât porunca despre post. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu i-a interzis omului să mănânce dintr-un anumit pom, ci să respecte porunca dumnezeiască.
Esența încălcării poruncii, este într-o măsură mai mică legată de mâncare. Sensul acesteia rezidă în ascultarea, pe care omul trebuie să o aibă față de Dumnezeu.
Însuși Hristos ne-a dat exemplu de postire, atunci când a postit 40 de zile și nopți în pustiul Iordanului. Anume în acea atmosferă de post și meditație, Hristos a biruit diavolul, care a venit să-l încerce prin trei mari ispite.
Odată, noi împreună cu niște preoți de la muntele Athos, mergeam în autobuz spre Tesalonic. Înaintea mea stăteau doi preoți, din altă mănăstire; unul era mai modern, să-i spunem așa, iar celălalt mulți ani la rând nu părăsea sfântul Munte. Ambii erau râvnitori, oameni simpli, ce respectau întru totul stilul vechi într-un mod destul de fanatic. Călătoream deja, de 3-4 ore, și unul dintre ei i-a oferit celuilalt o bomboană, la care acesta întreabă:
– Dar nu sunt cu lapte?
-Servește, binecuvântatule! ,,Bomboane cu lapte,,- ce pot fi acestea, bomboane cu lapte? Mănâncă, nu au nimic.
Din nefericire pentru colegul său de călătorie, acela a început să citească compoziția. Erau diferite ingrediente, și mai era scris că, bomboana conține 0,01% de subprodus de lapte, ceva de genul acesta. Atunci s-a început o astfel de furtună în autobuz: strigăte, reproșuri, ceartă: omul a încălcat postul din cauza unei 0,01% de subprodus de lapte…
Mulți oameni, se afundă prea tare în această problemă, și dacă o fac din intenție bună, de severitate – este bine. Omul, însă, nu trebuie să fie extrem de scolastic, altfel creăm o impresie greșită altor oameni, care sunt în afara Bisericii, de parcă cel mai important este acel pic de lapte, uitând de fapt de esența reală a postului.
Este important, că prin post omul înțelege apartenența sa la trupul Bisericii: Biserica este ca un tot întreg, de Creștinii care se roagă într-un duh, țin post în aceeași perioadă, și în același mod. Acum este perioada postului, iar dacă aparținem trupului Bisericii, înseamnă că suntem parte a acestui trup, și ce face tot trupul aceasta trebuie să facem și noi.
Traducere şi adaptare Olga Armaş
Surse: pravoslavie.ru, altarulcredintei.md