A plecat la furat… dar s-a reîntors în noaptea aceea la Tatăl…
Era miezul nopţii. Casa era afundată în tăcere. Stăpânii ei se aflau la ţară. Doar un bătrân rămăsese acasă. Stratis, cu lanterna în mâna stângă şi cu cuţitul în mâna dreaptă aşteaptă în grădină. Încă din timpul zile a urmărit casa şi şi-a făcut planul.
Pe la scara din spate există o fereastră. Dacă se va sprijini de copac, o să sară uşor înăuntru. După acceea, ce rămâne de făcut, va fi treabă uşoară. Şi iată, înaintează. Se urcă în copac cu uşurinţă. A ajuns. Aprinde lanterna. Socoti bine. Acum printr-o săritură uşoară a păşit pe fereastra deschisă. Încet-încet a coborât în cameră. E bucătăria. Deschide uşa. Intră în salon. Linişte. Oare unde doarme bătrânul? Îl va lega, îi astupa gura. Şi apoi îşi va face treaba…
Să intre – îşi zice – în camera asta. Deshide uşa. Deschide fără zgomot. În faţa lui străluceşte o lumină. Stratis s-a ghemuit. Ce să fie?
A, candela! O lumină dulce, blândă, se întinde în jur. Două-trei icoane la iconostas. Iată, una se deosebeşte. Hristos pe Cruce.
Cât de clar se vede trupul Lui chinuit. Coroana de spini….
Stratis a rămas nemişcat. Ca şi când l-ar fi ţinut la podea. Inima începe să-i bată cu putere. Sudoare rece l-a cuprins. Mâinele îi tremură…
– Hristoase al meu, iartă-mă! a şoptit. Încet-încet a băgat cuţitul în buzunar. Sufletul îi e tulburat. Nu e corect ceea ce fac, îşi zice… Mă voi opri de-acum. Înaintează doi paşi. Îngenunchează. Priveşte Crucea cu ochii trişti…. Hristoase al meu, ajută-mă să devin bun şi cinstit!
S-a ridicat: Sufletul i s-a uşurat. Deschide uşa şi sare afară pe fereastra bucătăriei…
În jurul său noapte. Întuneric. Dar în inima lui lumină bogată…
Un fiu risipitor s-a reîntors în noaptea aceea la Tatăl…
Extras din Limonariul mirenilor – Întâmplări de folos, Ed. Egumeniţa. pag. 120-121
