Aceasta este cheia şi uşa mântuirii noastre

Deci, precum celor bolnavi li se par bucatele cele mai bune a fi fără de gust, care sunt dulci la cei sănătoşi; şi precum ochii bolnavi urăsc lumina cea strălucitoare, pe care cei sănătoşi o doresc, aşa şi fapta bună ni se arată fără gust, iar păcatul plăcut; ceea ce nu este adevărat, ci apare din reaua aşezare a inimii care este stricată. Este așadar de trebuinţă să găsim vreo doctorie ca să vindecăm boala aceasta şi să aducem inima noastră într-o așa stare, încât să urască pe cel potrivnic și să dorească binele, căci fără aceasta este cu neputinţă să dezrădăcinăm patimele şi şă dobândim faptele bune.

Mai întâi, trebuie evlavie, care este odihnă şi cale cerească şi insuflare a Sfântului Duh, înălţare a Darului său, o rază a credinţei, a nădejdii şi a dragostei, şi o minunată strălucire, care se naşte din cugetarea şi gândirea dumnezeieştilor lucruri, prefăcând în aşa fel inima, că o îngreunează la rău, o face sârguitoare spre fapta bună, şi i se par dulci lucrurile cele dumnezeieşti, iar cele lumeşti i se par neplăcute. Pentru aceasta, cel ce doreşte să se folosească să-şi dea silinţa cât poate, ca să sporească această evlavie, căci cu cât are mai multă evlavie, cu atât mai bine i se schimbă felul inimii.

Aceasta este cheia şi uşa mântuirii noastre, adică evlavia de care am vorbit, şi pe care vei afla-o dacă vei primi adesea Sfintele Taine, adică Sfânta Împărtăşire, apoi cugetarea celor dumnezeieşti, citirea cărţilor duhovniceşti şi orice altă bisericească pravilă, care-ţi sunt de trebuinţă. Să le citeşti adesea, ca să se întipărească această evlavie în aşa fel în inima ta, încât să nu poţi să o mai uiţi. (…) să începi viaţa duhovnicească de la rugăciune şi citire, căci prin acest chip vine duhul dragostei şi frica lui Dumnezeu în tine şi dă viaţă faptelor tale.

Încă este de trebuinţă să ai o neîncetată osârdie şi zilnică priveghere şi luare aminte la toate faptele tale, la cuvinte și la aduceri aminte, ca să se facă totul cu măsura dreptei socoteli. Precum un sol trimis către un puternic împărat, când vorbeşte înaintea întregului senat, stă cu luare aminte şi cucerire nu numai în cuvinte, ci şi în aşezarea trupului, şi în alte asemenea lucrări, aşa şi robul lui Dumnezeu silească-se să aibă o de-a pururea luare aminte si evlavie neadormită, ca să se păzească în toate faptele şi lucrurile lui, când vorbeşte, ori mănâncă, sau de este în casă, ori afară, să petreacă după legea lui Dumnezeu, după judecata minţii şi după cuviinţa persoanei lui, şi pe scurt zicând, să aibă atâta luare aminte şi evlavie, ca și cum ar vedea pe Dumnezeu înaintea lui.

Monah Agapie Criteanul – Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița