„Acestea sunt graiurile diavolului”

Părinţilor şi fraţilor, ascultaţi: De multe ori vrăjmaşul sfătuieşte pe om zicând: „Eşti încă tânăr, îndulceşte-te din poftele tale. Socoteşte câţi nu s-au desfătat si în lume si nici de veşnicele bunătăţi nu s-au lipsit. Şi tu eşti tânăr, mănâncă, bea, veseleşte-te cu bunătăţile lumii acesteia şi la bătrâneţile tale te vei pocăi. Că, pentru ce voieşti de la o vârstă ca aceasta să-ţi topeşti trupul tău?”. Vin apoi bătrâneţile şi el, vicleanul, aduce atunci graiuri din dumnezeieştile Scripturi şi zice: „O, omule, suspini şi te îndoieşti de mila lui Dumnezeu şi îl faci pe Dânsul nemilostiv?

Dumnezeiasca Scriptură propovăduieşte că Dumnezeu este milostiv şi iubitor de oameni. Au nu cunoaşte El că eşti bătrân, slab şi neputincios? Nu ştie El că nu poţi să posteşti, nici să priveghezi, nici pe jos să te culci? Nu l-ai auzit pe Dânsul, zicând în Evanghelie că şi cei ce slujesc din tânără vârstă, şi cei din vârsta de mijloc, precum şi cei bătrâni, întocmai iau plata? Că aşa a zis în Evanghelie: si cei ce au venit din ceasul dintâi, ca si cei din ceasul al treilea, şi cei din al şaselea şi cei din al nouălea, ca şi cei din al unsprezecelea ceas, aceeaşi plată au luat. Iată, şi Proorocul David a proorocit zicând: „A binecuvântat pe cei mici şi pe cei mari”.

Graiurile acestea le zice duhul rău către cei ce ştiu Scripturile, ca nici la tinereţe, nici la bătrâneţe să nu-i lase să-şi plângă păcatele. Iar către cei mai simpli, bătându-i cu paloşul deznădăjduirii, zice: „Omule, ce gândeşti? Ce te amăgeşti singur, zicând că Dumnezeu este Dumnezeu al celor ce se pocăiesc? Ai fost desfrânat, ai tâlhărit, ai ucis, ai furat, ai minţit, ai jurat strâmb! Ce nădejde de mântuire mai ai? Ai pierit.

Drept aceea îndulceşte-te acum de poftele tale. Pe cele de dincolo le-ai pierdut, vezi, de acestea de aici să nu te lipseşti!”. Acestea sunt graiurile diavolului. Ale lui Hristos sunt tocmai dimpotrivă: „Ai pierit, dar poţi să te mântuieşti. Ai fost desfrânat, dar poţi să te faci întreg înţelept”. Când Petru a zis: „De câte ori voi ierta fratelui meu, când se pocăieşte?”. I-a răspuns Hristos: „De şaptezeci de ori câte şapte”. Adică întotdeauna. Insă, omul, aşa cum va fi găsit la sfârşitul său, aşa se va judeca ori în bine, ori în rău.

Adu-ţi aminte frate, cum s-au mântuit păcătoşii şi să nu deznădăjduieşti. Adu-ţi aminte de fericitul Manase, de desfrânata, de vameşul, de tâlharul şi vei scăpa de amăgire. Când îţi va zice ţie: „îndulceşte-te din poftele tale!”, zi către el: „Si oare ce folos este din necurătia dezmierdărilor, afară de focul veşnic ce-l pricinuieşte?” Şi când îţi aduce ţie aminte de iubirea de oameni a lui Dumnezeu, tu zi către el: „Si eu stiu că Dumnezeu este milostiv si iubitor de oameni, dar El este şi drept Judecător. Şi ştiu că nu te-a cruţat nici pe tine diavole, nici pe cei ce, după tine, s-au lepădat de El, ci cu focul cel veşnic v-a osândit”. Iar dacă îti va zice: „Eu sunt fără de trup şi nu sunt legat cu neputinţe, pentru aceasta, nu m-a cruţat, dar pe tine te va cruţa”. Atunci răspunde-i: „Dar, de ce, atunci, nu l-a cruţat pe Adam, cel dintâi zidit? Nici pe Eva, nici pe Cain, nici pe cei din vremea potopului, nici pe cei din Sodoma şi nici pe ucenicul Său Iuda? Şi dacă pe ucenicul Său nu l-a cruţat, cum mă va cruţa pe mine? Du-te departe de mine, lepădatule din cer”. Şi pecetluieşte-te pe tine cu semnul crucii şi va fugi de la tine.

Fraţii mei, să nu ne plecăm vrăjmaşului celui ce ne sfătuieşte rău, ca să ne piardă pe noi. Ci să credem că este judecată şi răsplătire şi pentru fapte, ca şi pentru cuvinte şi pentru gânduri. Acestea toate ştiindu-le, pe ele să ne întemeiem noi înşine, ca cei potrivnici, neavând să zică nici un rău împotriva noastră în ziua înfricoşatei judecăţi, să aflăm odihna cu cei ce se tem de Domnul şi împreună cu toţi aceştia să slujim binele: „Că fără fapte, credinţa este moartă” (lacovl, 20) precum şi faptele, fără de credinţă, moarte sunt. Că este cu neputinţă ca cineva, îmbuibându-se, să intre în împărăţia Cerurilor, după însuşi grăitul glas al Evangheliei ce zice: „Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură” (Luca, 21, 34). Pentru aceasta se cuvine nouă să fim gata în tot ceasul, ca nu cumva, fără de veste, fiind chemaţi, să ne aflăm nepregătiţi. Şi vor suspina pentru noi Sfinţii îngeri, cei trimişi la noi, iar răii draci vor râde în hohote.

Să nu ne aflăm numai cu numele creştini, iar cu năravul păgâni, căci, creştinătatea însemnează să urmezi, după putinţă, lui Hristos. Că, dacă ne mulţumim numai cu Sfântul Botez si ne vom lenevi la împlinirea celorlalte porunci, ne vom face necredincioşi. Hristos la nimic nu ne va folosi, petrecând noi în răutate şi în păcat. Că l-au auzit pe Dânsul grăind în Sfânta Evanghelie: „Nu oricine îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia Cerurilor, ci cel ce va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Matei 7, 21). Vedeţi cum au bineplăcut Sfinţii lui Dumnezeu, nu dormind si zăcând cu fata în sus, ci, au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi şi strâmtarăţi, rău primiţi. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustiu şi în munţi, şi în peşteri şi în crăpăturile pământului. (Evr. 11. 37—38). Pentru aceea, iubiţilor şi iubitorilor de Hristos, să ne ostenim şi noi, fiecare după putere, ca nu cu totul să ne aflăm fară de roade şi nu ne va primi pe noi Domnul cu osânda cea veşnica.

Deci, precum este la voia noastră a păcătui, Dumnezeu dăruindu-ne slobodă stăpânire de sine, aşa şi a lucra dreptatea, întru noi este, cu dumnezeiescul ajutor. Drept aceea, să iubim calea cea strâmtă şi necăjită, că printr-însa, împreuna cu Hristos vom împărăţi, şi să fugim de umblările căii celei late şi desfătate, care se face noua pricinuitoare de osândă veşnică. Deci, fraţilor, să lucrăm bunătatea din toată mintea noastră, si omorâm cugetul nostru cel trupesc, ca să nu ne aflăm vrăjmaşi ai lui Dumnezeu, cum a zis Pavel marele Apostol al lui Hristos. Să ne milostivim să dăm pâine şi să luăm cerul, să dăm un ban si vom locui în Rai, să dăm o haină să moştenim împărăţia Cerurilor. Să dăm puţine, ca să luăm multe. Să avem voinţă şi vom putea săvârşi totul. Să avem tragere de inimă şi vom lua virtute. Că, zice Sfântul Grigorie al Nysei „Numai fapta bună cu osteneală hrăneşte puterea neslăbind-o, ci crescând-o”. Să lăcrimăm aici, o, fraţilor iubitori de Hristos, ca să stingem văpaia cea fără de sfârsit, că cei ce aici se veselesc acolo se vor osândi, iar cei ce plâng aici, acolo vor râde. Cei ce sunt urâţi, acolo vor fi fericiti. Cei ce aici flămânzesc, acolo se vor sătura. Ce ce aici însetează, acolo se vor îndestula. Să ne trezim, să priveghem cu toată puterea. Să nu ne întristăm, bătând în uşă şi rugându-ne, că negresit ne va deschide Hristos Dumnezeul nostru.

Lui se cuvine slava acum şi de-a pururea în vecii vecilor! Amin.

Binecuvantarea Domnului peste voi, cu al Sau har si cu a Sa iubire de oameni totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor !

Sfântul Efrem Sirul