Am primit tămăduire de la untdelemnul din candela icoanei Maica Domnului din Kazan

icoana_maicii_domnului_din_kazan_kazanskaia

Eu, roaba lui Dumnezeu Olga, am primit tămăduire de la untdelemnul din candela icoanei Maica Domnului din Kazan, care se află în Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel, din satul Log, raionul Ilovlinski.

În iunie 2004, cu voia lui Dumnezeu, m-am închinat pentru prima oară la sfânta icoană și am cerut de la aceasta tămăduirea ochilor mei, pentru că eram oarbă – o peliculă îmi acoperea ochii, iar medicii nu au putut să-mi stabilească un diagnostic precis; după o săptămână de ungere cu ulei sfințit de la icoană, pelicula a căzut, astfel încât medicul a putut doar să constate că rămăsese numai o amprentă neînsemnată, ca după un traumatism ocular. În curând, și această urmă a dispărut.

În august, în același an, la picioare mi-au apărut mai multe răni – un cancer de piele. Nici un tratament nu mi-a ajutat vreme de trei luni, astfel că în luna noiembrie am mers la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și m-am rugat, în Log, către Maica Domnului, primind vindecare de la untdelemnul sfințit de la icoana ei. Despre acest fapt mărturisesc înaintea lui Dumnezeu – o minune a vindecării la icoana Maica Domnului de la Kazan.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Moiseeva Olga Gheorghievna, Volgograd – Minunile icoanei Maicii Domnului de la Kazan, Ed. Sophia

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.