Fața nevăzută a Bisericii
Zgomotul nu face bine, iar binele nu face zgomot. Așa spune un proverb persan. Dar, ce ne facem atunci când, în toată presa și în viața de zi cu zi, tot ce auzim este...
ganduridinierusalim.com - Știri, evenimente, biserică, ortodoxie, invățături.
Zgomotul nu face bine, iar binele nu face zgomot. Așa spune un proverb persan. Dar, ce ne facem atunci când, în toată presa și în viața de zi cu zi, tot ce auzim este...
Fata, căsătorindu-se, devine soția alesului său. Ea părăsește casa părinților, acel stil de viață cu care s-a obișnuit din copilărie și, cu o încredere senină, îi dăruiește soțului viața sa. Sub legătura căsătoriei, soția...
Este înţelept să începi cu criteriile conform cărora să nu alegi naşul. Cel mai important estesă nu te conduci după gânduri nebisericeşti (condiţie socială, statut, grad de rudenie, prietenie ş.a.). Adică nu trebuie să...
Xinari Nicolae din orașul Pafos (Cipru) ne povestește: „Sunt instalator de meserie. Într-o zi de iulie a anului 1997 îmi terminasem lucrul şi îmi adunam sculele pentru a le pune în maşină. Era în amurg...
Fãrã nemurire și mîntuire, libertatea e de neconceput. Omul, dacã nu are în substanța lui ideea nemuririi și mîntuirii, nu e liber. Seamãnã cu berbecul, cu capra, cu oaia… Omul a depășit condiția de...
A nu merge în biserica lui Dumnezeu, a nu-ţi plini pravila, a fi neharnic la rugăciune şi la citirea Scripturilor, a întoarce spatele oricărei nevoinţe şi siliri de sine, de dragul desfătărilor, al plăcerilor...
Trebuie să fim conștienți că, atunci când simțim că ne vine o slăbiciune sau că avem o anumită greutate, de cele mai multe ori nu e o stare reală și firească a lucrurilor, ci...
În 1912 Titanicul s-a scufundat şi 1500 de oameni şi-au pierdut viaţa. Însă, din ceea ce ştim acum, este limpede că Titanicul nu ar fi trebuit să se scufunde. De cel puţin cinci ori...
Cel ce defaimă pe cel ce i-a spus sau i-a făcut vreun lucru rău deopotrivă cade în păcat şi asemenea lui se arată, puţin la suflet şi lipsit de dreaptă socotinţă – căci răsplăteşte...
Aproape jumatate dintre romanii care au murit la varste de pana la 75 de ani ar fi putut fi salvati, daca li s-ar fi acordat tratament medical eficient si prompt. Romania este pe primul...