„Auzi ce-o învaţă dracul, că e rău să dea când posteşte…”
Vine o bătrână şi-mi spune: „Eu postesc, Părinte, dar în ziua aceea nu dau nimic din casă, că am auzit că-i rău lucrul acesta”.
Auzi ce-o învaţă dracul, că e rău să dea când posteşte, iar Sfânta Carte spune invers: când posteşti, pâinea pe care n-o mănânci, să o dai la săraci în ziua aceea. În ziua în care posteşti, mai mult să faci milostenie. Pe ea o învăţase altă babă ca, atunci când posteşte, să nu dea ceva din casă, că-i face farmece. Auzi ce credinţă greşită şi rea! Asemenea tradiţii nu sunt de loc în duhul Bisericii.
Părintele Cleopa Ilie
Extras din ”Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie. O sinteză a gândirii Părintelui Cleopa în 1670 de capete”, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2004, pag. 211