Biserica Ortodoxă Română va prelua Spitalul Orășenesc Negrești, închis în 2011
Închis în anul 2011 de către guvernul condus de Emil Boc, Spitalul Orășenesc Negrești va fi cedat spre administrare cu titlu gratuit, Bisericii Ortodoxe Române, au anunțat autoritățile locale.
Primarul Vasile Voicu a anunțat că primăria nu are fonduri pentru redeschiderea spitalului, purtând în acest sens discuții cu reprezentanții BOR.
Spitalul Orășenesc Negrești a fost închis în anul 2011 de guvernul Boc alături de alte unități din țară. Clădirea are patru etaje, iar pavilionul principal se află în stare de degradare
„Reprezentanții Protoieriei Vaslui și ai Episcopiei Hușilor au fost de acord, urmând ca discuțiile să fie definitivate la nivelul Patriarhiei. Le-am explicat în ce condiții se prezintă clădirea, că trebuie renovată, fiind, practic, o casă părăsită de ani de zile. Noi le dăm imobilul în administrare cu titlu gratuit pe o perioadă lungă de timp, de câteva zeci de ani, însă vor trebui făcute investiții”, a declarat primarul orașului Negrești, Vasile Voicu, pentru News.ro
Autoritățile locale își doresc ca reprezentanții bisericii să redeschidă acele secții care existau la momentul încetării activității spitalului în 2011, respectiv Pediatrie, Interne, Ginecologie și Chirurgie.
Odată cu redeschiderea unității medicale din Negrești, vor fi create 30 de locuri de muncă.
Spitalul Orășenesc Negrești are arondați peste 10.000 de pacienți din Negrești și localitățile limitrofe, scrie portalul activenews.ro.
Macar atata sa faca si alesii bisericii pentro enoriasii ce o sustin,daca guvernul nu face nimic pentru poporul ce le sustin confortul material si psihic…vai de noi si de zilele ce vor veni😢😢