Bogăția lumii acesteia, fie materială, fie intelectuală, nu este nimic în fața Domnului
Judecatile lui Dumnezeu nu sunt aceleasi cu judecatile lumii acesteia. Bogatia lumii acesteia, fie materiala, fie intelectuala, nu este nimic in fata Domnului. Iar pentru om, de cele mai multe ori, este pricina de pierzanie. Pentru ca omul cade in nesimtire (IPS Bartolomeu asa si considera ca trebuie numit bogatul din Evanghelie, asemenea multora din zilele noastre: NESIMTIT) si nu stie sa fie recunoscator lui Dumnezeu pentru darurile Sale, uita (sau stie doar teoretic) ca toate cate le are nu le are datorita priceperii si sarguintei sale (caci, nu-i asa?, oricat ne straduim, “nu putem sa adaugam nici macar un cot staturii noastre”) ci sunt ale Domnului.
Prin urmare, daca sunt daruri, ele sunt si o mare, imensa responsabilitate fata de Dumnezeu si fata de aproapele. O responsabilitate care inseamna in primul rand smerenie. Dar fiind nesimtitor fata de aceste daruri, omul isi inchipuie repede ca este stapan pe bogatie, stapan pe sine insusi, stapan pe aceasta lume. Iar prin aceasta tiranie de ordin sufletesc, oamenii ajung sa se imparta in bogati si saraci, in “avuti” (de la a avea) si “lipsiti” (sau “prosti”).
Sa luam pilda de la Lazar, cei ce ne stim saraci si imputinati, caci, desi plin de bube si in plina mizerie, nu a lasat sufletul sau sa fie cuprins de muscatura otravitoare a invidiei, a lacomiei si a ravnirii de a fi bogat. A fost sarac Lazar, dar nici nu ravnea la bogăţii si nici nu si-a pus nadejdea in puternicul in fata portilor caruia zacea. Se multumea cu ce (nu) primea si isi indrepta gandurile sale catre Domnul. Nu nadajduia catre “boieri”, “catre fiii oamenilor”, cum zice psalmistul si cum, din pacate, facem multi dintre noi, care jinduim sa ne asemanam celor mari, la picioarele carora ne guduram doar-doar vom fi si noi bagati in seama de ei.
Lumea a cunoscut si cunoaste in veacul acesta intunecat multe doctrine ce au pretins ca aduc mila, pacea si dreptatea pentru sarac, dar s-a vadit ca ele erau intemeiate pe ura si pe dorinta de a ucide si de a jefui, si pe cel bogat si pe cel sarac. Prin urmare, in fata lui Dumnezeu Lazar era cel cu adevarat bogat, pentru ca era bogat sufleteste, si asa trebuie sa fie si in fata oricarui crestin. Scaparea lui Lazar este Dumnezeu, nu in dreptatea omeneasca, nici in “milostenia” ipocrita si interesata a fariseilor si mai-marilor lumii, nici in sistemele “filantropice” si “umaniste” care iti ofera painea cu o mana si iti jefuiesc sufletul cu amandoua…
In fata acestei nepotriviri intre asezarea lumeasca a vietii si rosturile dumnezeiesti ale ei, ne aducem aminte cu drag de cuvintele limpezitoare ale Sfantului inchisorilor, Valeriu Gafencu:
“Alta este viaţa, decât aceea pe care obişnuit, şi-o închipuie oamenii. Altul este omul însuşi, decât acela ce se închipuie el. Altul este adevărul, decât acela pe care şi-l închipuie mintea omenească. De ani de zile vă scriu mereu din temniţă. Şi tot scrisul meu este străbătut de acelaşi fir continuu, de acelaşi adevăr central: Hristos, viaţa veşnică”.
Predica IPS Bartolomeu Anania (2000): SARACUL LAZAR SI BOGATUL….NESIMTIT
Surse: cuvantul-ortodox.ro
