Bolnavii în moarte cerebrală plâng când li se prelevează organele, spun medicii. Poziţia Bisericii
Prof. univ. dr. Pavel Chirilă, directorul Centrului Medical Naturalia, şi profesor de Bioetică creştină, a adus subiectul în discuţie la masa rotundă „Psihoterapia traumei”.
El a anunţat că lucrează, împreună cu alţi colegi, la un studiu privind moartea cerebrală şi s-a adresat direct Mitropolitului Andrei, prezent la dezbatere, cu rugămintea de a prezenta acest studiu membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care să adopte o poziţie oficială a Bisericii în acest caz.
„În momentul în care se recoltează organele unui bolnav declarat în moarte cebrală, în momentul în care chirurgul înfige bisturiul bolnavului îi apar lacrimi spontane în ochi. Deşi e declarat în moarte cerebrală, are şase semne prin care e definită moartea cerebrală – e adevărat că definiţia morţii cerebrale în vreo 15 ţări diferă de la ţară la ţară, deci sunt probleme juridice, medicale, teologice, duhovniceşti – până în momentul în care e decupat organul şi se face inciza, până în momentul acesta bolnavul, sau mortul cum vor să îi spună transplantologii, nu plânge. Plânge în momentul în care i se recoltează, de regulă, cele cinci organe după care aleargă instituţia transplantologică ca să mă exprim foarte elegant”, a spus dr. Chirilă.
Potrivit dr. Chirilă, la toate acestea se adaugă faptul că un medic din Canada a publicat un studiu acceptat de comunitatea ştiinţifică în care prezenta că bolnavii aflaţi în moarte cerebrală au potenţiale electrice minuscule în emisferele cerebrale. „Toţi cercetătorii oneşti au fost de acord că acei oameni nu sunt în moarte cerebrală. Noi vom face public acest studiu cu rugămintea către membrii Sfântului Sinod de a reconsidera definiţiile. Cred că există în ţinutul Greciei o practică de a nu se exprima încă nici pro, nici contra. De şapte-opt ani, se întâlnesc teologii şi medicii, studiază conceptul de moarte cerebrală şi spun dacă au mai făcut vreun pas, dacă au găsit o nouă interpretare. Cred că e atitudinea cea mai cuminte”, a declarat prof. univ. dr. Pavel Chirilă.
În discuţie a intervenit şi profesorul de teologie pr. Stelian Tofană care a susţinut că în creier există o secţiune care acumulează amintiri, adună sentimente de iubire şi de ură, iar această secţiune nu poate fi „dovedită medical”. „Atâta timp cât creierul nu poate fi dovedit tot ca fiind mort, prelevarea de organe poate însemna o crimă. Atâta timp cât moartea cerebrală nu poate fi dovedită medical, acea parte de creier, omul nu e mort şi s-ar putea să ajungem să încuviinţăm crimele într-o industrie a transplantului în ţara noastră care nu are nimic de-a face – şi îşi asum asta – pe undeva cu salvarea de vieţi, ci cu fenomenul financiar”, a spus prof. Tofană.
La rândul lui, Mitropolitul Andrei Andreicuţ a spus că, „în principiu, Sfântul Sinod al BOR a fost de acord cu transplantul de organe, dar cel care hotărăşte când omul este mort este medicul”: „Nu e vorba de moarte cerebrală, ci de moartea-moarte. Eu personal şi cred că majoritatea membrilor Sfântului Sinod cred că moartea-moarte e atunci când a murit şi creierul, şi inima, şi respiraţia. Mai e un amănunt. Dacă e vorba de transplantul unui rinichi, trăieşte şi cu celălalt, dar când e vorba de inimă şi o iei, aici e o problemă morală foarte dificilă”.
Potrivit lui Adrian Opre de la catedra de Psihologie a UBB Cluj, participant la masa rotundă, problema morţii cerebrale e discutată intens şi în SUA.
„S-a dovedit că starea de moarte cerebrală nu este echivalentă cu starea de moarte biologică. Argumentul că creierul este organul integrativ al organismului nu este valabil, nu rezistă. Problema morţii cerebrale e şi acceptată, şi neaccpetată. E o confuzie acolo şi nu trebuie lăsată această confuzie într-un document oficial al BOR. Eu personal nu mi-am schimbat prea mult punctele de vedere. Dacă noi considerăm o persoană în moarte cerebrală moartă pentru că nu îi mai funcţionează creierul şi pentru că în felul acesta îşi pierde conştiinţa, iar dacă o persoană care e vie credem că are conştiinţă, ce ne facem cu embrionul? Ce ne facem cu copiii anecefalici? Biserica nu îi consideră nonpersoane. Cum putem accepta, în aceste condiţii, moartea cerebrală?”, a spus el.
Sursa: timponline.ro via ortodox.md
Trist,dar adevarat
Mirela, l-am avut pe tata in moarte celebrala 21 de zile si am trecut, peste (Dumnezeu sa-l odihneasca) Noi putem sa facem doar comentarii, referitor la aceasta postare…raspunsul este in alta parte… mult mai Sus.
cred ca ar treb sa se sisteze momentan prelevarea de organe pana nu se descopera limita intre mort cerebral si bolnav in coma
cu creierul decuplat inima traieste, cu inima decuplata creierul nu mai traieste, deci organul integrativ e inima. Creierul e folosit 20%, restul de 80% e liber. Partea afectata din creier poate cu timpul, in timp destul de indelungat uneori, sa transfere unei alte parti de creier functia detinuta de partea afectata. Moartea clinica nu e moarte. Recoltarea de organe vitale e crima, indiferent care e scopul. Daca Dumnezeu voia sa faca omului piese de schimba atunci erau cu filet, cu balamale, cu nituri sau alte sisteme de imbinare, nu erau carne oase si piele, nu erau lipite. Recoltarea de organe vitale e crima si Biserica, daca vrea sa gaseasca cel mai pertinent punct de vedere care sa il afirme oficial, atunci sa faca asa cum au facut de mii de ani oamenii Lui Dumnezeu: cu post si rugaciune, cu marii duhovnici plini de harul Lui Dumnezeu si cu marii postitori si rugatori in frunte, asa ne rugam la Cel de sus sa ne lumineze sa aflam raspunsul drept la dilema asta. Si garantat raspunsul nu va intarzia sa apara, foarte ferm si categoric. Vom afla clar cum sta treaba (in cazul in care nu ne e clar). Doamne ajuta!
E mare păcat sa iei organele unui om aflat in moarte cerebrală după părerea mea.Ptr ca fiecare are din momentul concepției o amprentă unica divină cu toata fiinta fiecăruia dintre noi.Totul e in scop comercial ptr ca se speculează disperarea unei familii care isi dorește cu orice pret prelungirea vieții unei persoane apropiate ,dragi.Uitand in primul rând de Dumnezeu care a dat viata si tot EL o ia in diverse situații apărute în viața fiecăruia dintre noi.SA NE IERTE DUMNEZEU SI PTR ASTA.
Cu ani in urma, un barbat, a hotarat sa doneze organele sotiei aflata in moarte cerebrala.L-a laudat toata presa, mai ales ca facea parte din aceasta breasla.M-am intrebat atunci, cu ce drept? Cum sa ingropi o carcasa? Ce va spune la judecata de apoi? Mi s-a parut infiorator.
Nu as dori sa fiu nici donator de organe si nici primitor, stiinta vine de la Dumnezeu….
Eram la înmormântarea unei prietene. Durere mare. Luată de un anevrism, ne-a lăsat fără cuvinte. Și mă apropii de ea, înainte de a fi luată pe ultimul drum și doresc din toată inima să-mi iau rămas bun de la ea cu gestul acela… ocrotitor plin de iubire, de a o mângâia pe frunte. În secunda următoare, mâna am retraso simțind că mi-a fost puternic curentată. Nici până astăzi nu mi-am putut explica ceea ce s-a intâmplat. Sunt fenomene incredibile ce se întâmplă în trecerea spre DINCOLO. Dumnezeu fie cu noi!