Botezul Domnului, 6 ianuarie – Astăzi, Iisus îneacă păcatele noastre în apele Iordanului

La Boboteaza, slujba incepe in Biserici si se incheie in casele oamenilor…

Desi pentru lumea laica de astazi, comerciala, ziua de 26 decembrie nu inseamna nimic altceva decat, deja, sfârșitul Sarbatorii Nasterii Domnului, pentru Biserica sarbatoarea abia se afla la inceput. Credinciosii continua sa se bucure de cele „12 zile de Crăciun”, fiindca o zi, pur si simplu nu va fi niciodata suficienta pentru a sarbatori prezența lui Dumnezeu printre noi.

Astfel, Sărbătoarea Nașterii Domnului se prelungeste pe tot restul lunii decembrie, culminând cu sărbătoarea Taierii Imprejur a lui Hristos, din cea de-a opta zi, din 1 ianuarie. De atunci incepe pregătirea pentru sărbătoarea Botezului Domnului…

– Autorul articolului: KSLCatalin

În Biserica Ortodoxa, această perioadă, de la Crăciun la Boboteaza, este o perioada festiva, in care nu se posteste, dupa cum s-a intamplat in saptamanile anterioare. Și, dupa cum „ultima și cea mai mare zi” a sărbătorilor pascale sunt „Rusaliile”, tot asa ultima și cea mai mare zi a sarbatorii noastre de acum este Sarbatoarea Botezului lui Hristos in Iordan: o sărbătoare care dovedeste lumii că Hristos este și Dumnezeu și om, că are două naturi.

Pr. Andrew, de la Biserica Sfantul Ioan din Colchester, Anglia, spunea intr-un cuvant: efectele Botezului asupra naturii umane a lui Hristos, a trupului și a sufletului Său, a mintii și vointei Sale, au fost imediate. La fel se inatmpla si cu lumea din jurul sau, botezata prin El.

În icoana Sărbătorii de astăzi, vom vedea în apele Iordanului un sarpe-monstru, un demon ascuns. Inainte de Hristos, toată lumea se afla în rău. Prin venirea lui Hristos, toată lumea a putut fi curatata și răscumpărata. Acest proces a început prin curatirea apei, de care toată viața depinde, din care si corpurile noastre sunt alcatuite in cea mai mare parte a lor. Prin Botezul lui Hristos, s-a deschis calea botezului întregii omeniri și a purificarii întregului Cosmos. Botezul lui Hristos a fost începutul curatirii lumii de rău. Cei care resping Botezul, nu fac altceva decat sa pemita lumii sa se umple de rău, inca o dată. Acesta este motivul pentru care copilul nou născut se boteaza, înainte ca semințele răului sa-i poata afecta sufletul. Acesta este motivul pentru care se stropesc, cu apa Botezului Domnului, casele noastre și locurile de muncă, garajele si masinile noastre – astfel ca nimic rău sa nu mai ramana ascuns în ele.

De aceea si Spovedania este prezentata ca un al doilea botez, în practică, ea reînnoindu-ne, pregatindu-ne sa primim Trupul și Sângele lui Hristos, asa dupa cum apele Iordanului au primit trupul lui Hristos, când El a fost botezat. Astfel, in aceste zile, apele vechi ale Iordanului, ale păcatului omenesc, se opresc si isi schimba cursul, iar păcatul fuge, ca demonul-șarpe, care este alungat din noi, prin venirea lui Hristos. Apele se curatesc cu totul, prin Botezul lui Hristos, Acesta sfintind natura apelor, luminand toată creația, permitand Cerului sa se bucure intr-o sărbătoare comuna cu cei de pe pamant, și făcand sa se manifeste închinarea Treimii. Pentru aceasta, El, Cel fara de pacat, a intrat in apa Botezului.

Ioan boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinței, pentru iertarea păcatelor. Atunci toată țara Iudeii, și cei din Ierusalim, veneau la el și toți erau botezați de el, în râul Iordan, mărturisindu-și păcatele si promitand ca se vor lepada de pacate: la el, la Ioan Botezătorul – glasul care striga în pustie, pregatind calea Domnului, cel care ezitase sa-L boteze pe Hristos, spunand ca el ar trebui să fie cel botezat de Hristos.

În ciuda ezitarii Inaintemergatorului, Iisus este botezat din mâna lui Ioan. In acest sens, un parinte ortodox antiohian din America de Nord explica aceasta lucrare tainica a Sfantului Botez, revenind asupra Vechiului Testament. În Levitic 16, citim despre Ziua Ispășirii. Această ceremonie religioasă implica sacrificarea mai multor animale, intre care si a doi tapi. Citim că Aaron, marele preot, a luat doi tapi si i-a dus jertfa înaintea Domnului, la ușa cortului adunarii. „După aceea să junghie înaintea Domnului ţapul de jertfă pentru păcatele poporului”… curatind astfel „locaşul sfânt de necurăţia fiilor lui Israel, de nelegiuirile lor şi de toate păcatele lor”. Astfel, primul tap a fost jertfa de ispășire, sacrificata în numele poporului pacatos al lui Israel. La cateva versete mai incolo, citim si despre cel de-al doilea tap: țapul ispășitor. „Îşi va pune Aaron mâinile sale pe capul ţapului celui viu şi va mărturisi asupra lui toate nelegiuirile fiilor lui Israel, toate nedreptăţile lor şi toate păcatele lor; şi, punându-le pe acestea pe capul ţapului, îl va trimite cu un om anumit în pustie. Şi va duce ţapul cu sine toate nelegiuirile lor în pământ neumblat şi omul va da drumul ţapului în pustie”.

Acest al doilea tap nu a fost ucis; mâinile au fost puse peste el, păcatele mărturisite peste el, dupa care a fost dus în pustie. În timpurile Vechiului Testament, exilul în pustie însemna, insa, moarte sigură. Țapul ispășitor simboliza, astfel, pentru israeliti, îndepărtarea păcatului, prin preluarea lui de catre alte fiinte, astfel încât altcineva devenea purtător de pacat. În Noul Testament, Iisus este cel care preia acest rol, al animalelor de sacrificiu…

Iisus devine, astfel… țapul nostru ispășitor. La botezul Său, Cel fără de păcat ia asupra Sa, de bună voie, voluntar, toate păcatele omenirii – din trecutul, prezentul și viitorul ei. Fiecare păcat, fiecare neregula, fiecare defect și fiecare eroare a omenirii căzute, va fi de acum pus pe capul lui Hristos. În acest sens, El împlinește ceea ce am vazut în țapul ispășitor al Leviticului. După ce a fost botezat și Si-a asumat povara păcatelor omenirii, Iisus merge în pustie timp de 40 de zile. Noul țap ispășitor este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii. Dar stati, e mai mult decat atat! Iisus devine împlinirea jertfei pentru păcat. Spre deosebire de țapul ispășitor, Iisus nu moare în pustie. El pleaca în pustie, 40 de zile, să postească și sa învinga ispitele diavolului. După aceea, El se întoarce din deșert și începe lucrarea Sa publică.

Botezul în sine implică apă. Acest lucru este important, intrucat apa, in Vechiul Testament, era adesea un simbol al haosului și al mortii! Prin intrarea Lui în apele Iordanului, prin mâinile vărului Său, Ioan Botezătorul, ajungem sa vedem prefigurarea mortii lui Iisus pe cruce, din mâinile poporului său. Prin răstignirea Sa, Dumnezeu Cel Datator de Viata intră în apele haotice ale morții, la fel cum intra acum in apele Botezului, si iese acum din apa, asemenea iesirii Sale din apele haotice ale morții, la învierea Sa cea de-a treia zi.

Aceasta ramane vestea bună, pentru noi, în ziua de sărbătoare a Bobotezei: Vechiul Adam încearca odata să facă din Eva și din șarpe țapi ispășitori, provocand alungarea omenirii intregi, din Grădina Raiului. Iisus, noul Adam, vine și își asumă responsabilitatea păcatelor:

• Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă.
• Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu,
• Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat.
• Toţi umblam rătăciţi ca nişte oi, fiecare pe calea noastră, şi Domnul a făcut să cadă asupra Lui fărădelegile noastre ale tuturor.
• Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa.
• Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine îl va spune? Că s-a luat de pe pământ viaţa Lui! Pentru fărădelegile poporului Meu a fost adus spre moarte. (Isaia 53).

Devenind țap ispășitor și jertfa perfectă, fără păcat, El a luat păcatul și moartea ca rezultat al pacatului, și a pregătit calea spre Rai și prezența nesfârșită a luminii și iubirii lui Dumnezeu pentru cei care cred.

Astazi, si noi lasam păcatele noastre, esecurile noastre, patimile noastre și disperările noastre asupra lui Iisus, astfel ca El să le poată îneca in apele Botezului Sfant al Său… Iar mai mult decat atat, prin Botez, casele si locurile noastre se sfintesc impreuna cu noi si cu intreaga lume. De secole, ortodocsii isi sfintesc noile locuinte, binecuvântandu-le, fie imediat după ridicarea lor, fie regulat… Intr-o lucrare pe tema casatoriei si casei crestine, Pr Michael Henning aducea cateva lamuriri foarte importante, zicand printre altele: „Slujba efectuată de preot, la binecuvântarea noii locuinte, este oarecum similara cu tarnosirea unei biserici, prin apa sfințită, mir sfânt și tămâie, odata cu citirea unui fragment din Sfânta Evanghelie. Toate camerele casei sunt stropite cu apă sfințită și fiecare din cei patru pereți exteriori sunt unsi, in semnul Crucii, cu untdelemn sfintit, iar cu o lumânare aprinsa in fata lor, se citeste din Sfânta Evanghelie. La încheierea binecuvântării casei, cei ce locuiesc in ea sunt binecuvântați cu apă sfințită: soțul, soția și apoi copiii – cel mai mare primul. rudele și prietenii sunt atunci binecuvântati”.

Toate citirile, imnurile, rugăciunile ne vorbesc zilnic de prezența lui Dumnezeu în întreaga noastră lume și in intregul univers, in creația Lui. Iar prin apă, toate creatia este din nou sfințită de Dumnezeu, devenind buna („bine”) din nou, așa cum Dumnezeu si-a dorit ca totul sa fie. Intr-o lucrare in limba franceza, despre Intruparea lui Dumnezeu, tradusa de Paul Meyendorff, in cateva randuri se arata: Sărbătoarea Botezului (sau Boboteaza) comemorează Botezul Domnului nostru în Râul Iordan, de către Ioan Botezătorul, si aratarea Treimii. Dar, e mai mult decât atat. „Când Iisus coboară în adâncurile râului, se produce o răsturnare profundă. Acesta nu este Cel botezat Care sa fie purificat, pentru că El era fara de pată, ci apa este cea transfigurată și iluminata. Aceasta apa, care trebuia sa fie curatita si cristalina, era de fapt murdarita, locuita de duhurile rele, slujitori ai zeilor vechi. Prin curatirea elementelor sale, prin sfințirea materiei, Iisus eliberează cosmosul, din puterile răului”.

Acum, marea binecuvântare a apei se revarsa peste casele noastre. Si, intrucat casele noastre nu pot fi aduse la Biserica, Biserica – prin preot și cantaretul sau – merge pe la casele oamenilor. Slujba binecuvantarii incepe la Biserica si se incheie astfel la casa fiecaruia, prin stropirea cu apă. Iar apa pe care o aducem singuri in casa noastra, va fi consumata spre sanatate si binecuvântare, ca parte a vieții de zi cu zi, de rugăciune, Hristos fiind intretesut in vietile noastre. Apa sfintita asociaza astfel, duhovniceste, biserica si familia, in casa noastra.

Ce înseamnă să-I cerem lui Dumnezeu să binecuvânteze ceva? Inseamna sa ne amintim ca toate lucrurile din lume au fost rasfatate, împreună cu noi. Dumnezeu trebuie să binecuvânteze din nou lumea Sa, pentru ca aceasta să fie la fel cum El a vrut ca ea sa fie. Pentru asta Dumnezeu I-a trimis, pe Fiul Său, Iisus, și Duhul Sfânt, în lume; să binecuvânteze lumea și tot ceea ce El a creat, pentru a face ca toate lucrurile sa fie bune din nou. Când preotul vine să ne binecuvânteze casa, el Ii cere Domnului să aibă milă de ea, si sa o curete de orice rău, umpland-o de binecuvântări. Ce mod minunat de a începe Noul An!

Numai ca, Grigorie de Nazianz ne invata, intr-un loc, astfel: „Să prăznuim dar praznicul, nu în felul unei sarbatori păgâne, ci după voia lui Dumnezeu; nu după felul lumii, ci într-un fel deasupra lumii; nu ca fiind ai nostri, ci ca aparținând Invatatorului nostru; nu ca slăbiciune, ci ca vindecare”.

Și cum sa facem acest lucru? Să nu ne împodobim pridvoarele noastre, nici sa ne dam la dansuri, nici sa decoram străzile noastre; nu sa sarbatorim cu ochii, si nici sa incantam urechea cu muzici, nici sa ne mangaiem narile cu parfumuri, si nici sa ne gadilam gusturile, nici sa ne răsfățam cu atingerile; nu pe acele cai care sunt atât de predispuse răului și caderii in păcat; nu sa ne mangaiem în haine moi și lucioase, a căror frumusețe constă în inutilitatea lor; nici in străluciri de pietre sau in luciu de aur; nici în băutură, care se amesteca, știti bine, cu desfrânarea, fiindca invataturile invatatorilor cei rai sunt rele. Nici sa va faceti paturi mari, nici case mari pentru lux si dezmăț, straduindu-va sa va întreceti cumva unul pe altul în… necumpătare – pentru ca orice e de prisos este necumpătare, ca și tot ceea ce nu ne este de folos – în timp ce altii sunt infometati și în cautare, plamaditi din acelasi lut cu voi. Sa-i lasam pe cei care se bucură în duhoarea jertfelor altor zei, si pe cei ce se închină mereu la burtile lor; nascocitori ai raului și închinători ai celor malefici.

La noi, ceea ce trebuie sa cinstim este Cuvântul, iar dacă vrem sa avem un soi de lux, atunci sa-l căutăm în Acest Cuvânt, și în Legea Dumnezeiasca, iar acest lux al nostru nu va fi departe de Cel ce ne-a chemat la sarbatoare, ci impreuna cu El; curatand mintea si urechile noastre, fiindca acest Cuvant ne face sa fim ai lui Dumnezeu și dumnezeiesti.

Pr. Antony Hughes amintea intr-o lucrare: „Un botez cu Duhul Sfânt implică ceva ce numai Dumnezeu putea face, un botez care sa aduca nu doar iertarea problemelor morale, ci o transformare a întregii persoane”.

Iar Thomas Merton scria: „Acțiunile morale bune nu sunt suficiente. Totul în noi, chiar din adâncuri, trebuie să fie curățat și reordonat…”.

Avem nevoie de o curatare profunda in acele domenii de care suntem conștienți, dar și in cele de care nu suntem conștienți. Doar Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, poate realiza acest lucru. Doar un botez cu Duh Sfânt poate pătrunde in colțurile cele mai secrete ale conștiinței umane. Asa dupa cum Iisus Cel Inviat a putut trece prin usile incuiate, tot asa Duhul Sfânt poate pătrunde toate ușile închise și colțurile întunecate ale minții și inimii. Botezul Sfantului Ioan Botezătorul a fost, deci, doar o introducere a ceva mult mai important… Această transformare nu este o transformare în ceva nou. Viața spirituală nu este descoperirea a ceva „diferit”, ci mai degrabă o întoarcere la adevăr, la ceea ce este cu adevărat. Dumnezeu a creat totul și l-a facut „bine”. Când El a creat ființele umane le-a facut „foarte bine”. Iar aceasta bunătate nu a fost niciodată anulată. Creatia rămâne buna și umanitatea foarte buna, în ciuda lucrurilor nu atat de bune pe care le vedem astazi ca se întâmplă în jurul nostru. Venirea lui Hristos în această lume, dezvăluie acest adevăr și ne trezește.

Când vom binecuvânta apa în aceste zile, vom vedea acest adevăr în acțiune. Nimeni nu adauga nimic la apa, iar apa nu se schimba in nimic altceva, decat in apă. Insa, umpluta de puterea transformatoare a lui Dumnezeu, se dovedește a fi ceea ce a fost creat sa fie, un mijloc de comuniune cu Dumnezeu. Coborârea Duhului Sfânt ne luminează și dezvăluie frumusețea și sfințenia înnăscută a apei.

Iisus nu S-a schimbat la Schimbarea la Fata, ci ochii apostolilor s-au schimbat, sau, mai degrabă, s-au deschis. Pâinea

și vinul din Impartasanie rămân pâine și vin, dar totuși, totodata, devin Trup și Sânge prin puterea Duhului Sfânt. Simțurile noastre, inimile noastre și mințile noastre sunt ținta acestor Taine Sfinte. Lumea participă la lucrările atotcuprinzătoare de mântuire, iar prin ele este vindecata, în acest proces.

Bunătatea noastră originală („binele”) rămâne intacta, dar am devenit orbi la ea. Începem să credem că nu suntem buni, că nu suntem vrednici, că păcatul nostru este ceea ce ne definește si ca gândurile și sentimentele pe care le avem sunt cele care ne definesc. Nu e de mirare ca suntem atat de nesanatosi! Dar, orice am face, nu vom putem niciodata anula propria noastră bunătate („bine”). Lumina din noi nu poate fi stinsă. Lumina lui Dumnezeu este in noi, iar când suntem curățiți și reordonati, aceasta este ceea ce noi vom descoperi.

Teofania ramane, după Paște și Rusalii, cea mai mare sărbătoare a Bisericii Ortodoxe. Mai mare chiar decât cea a Nașterii lui Hristos, fiindca ea ni-L arata pe Hristos in lume: ea comemorează Botezul Domnului nostru, de către Ioan, în apele Iordanului, dar de acum, mai mult decat atat, reprezinta maifestarea publică a Cuvântului întrupat în lume.

Si inchei prin vorbele Sfantului Proclu, Patriarh al Constantinopolului, care punea în gura Sfantului Ioan Botezătorul, următoarele cuvinte care exprimă credința Sfintei Biserici în dumnezeirea lui Hristos:

„Cum sa îndrăznesc să întind mâna și sa mi-o pun pe capul Lui, Care ține toate lucrurile? Cum sa îndrăznesc să-I ating fața, inaintea căreia corurile de îngeri tremura? Cum sa îndrăznesc să ma apropii de El, de Care Serafimii nu îndrăznesc să se apropie? Asa incat, cu inchinare strig: Sfânt, Sfânt, Sfânt. Cu adevarat Cerul este plin de slava Ta, și pământul de minunile Tale: cum sa îndrăznesc să ma apropii de Cel în fața căruia tremura si de Care nu se pot apropia Heruvimii și toate oștirile cerești? Cum sa îndrăznesc să-L botez pe Creatorul naturii? Cum sa îndrăznesc să-L botez pe Cel pe Care Curata Fecioara Maria L-a nascut, după naștere rămanand Fecioară?
Pot spune doar atat: Tu Doamne, Tu esti Invatatorul… „.

Autorul articolului: KSLCatalin (scris astazi, 2 ianuarie 2016)

Sursa: Lacasuri Ortodoxe