„Bucureşti nu e Sodoma”. Marş în Capitală, împotriva căsătoriilor şi adopţiilor homosexuale

mars_64651800

Aproximativ 100 de persoane au participat sâmbătă la Marşul pentru Normalitate organizat de Noua Dreaptă, în replică la organizarea Marşului diversităţii pentru promovarea drepturilor minorităţilor sexuale, programat mai târziu în aceeaşi zi.

Participanţii la Marşul pentru Normalitate au pornit de la Piaţa Victoriei spre Patriarhie, în jurul orei 12.00, deplasându-se pe o bandă, fără a perturba traficul, după ce au rostit „Tatăl nostru”. Ei au purtat steguleţe naţionale şi cu însemnele organizaţiei Noua Dreaptă, precum şi o icoană de mari dimensiuni.

Totodată, participanţii la marş au purtat bannere pe care scria „Împotriva căsătoriilor şi adopţiilor homosexuale”, „Bucureşti nu e Sodoma”, „Azi homosexuali, mâine poligami”, „România are nevoie de copii, nu de homosexuali”.

Liderul organizaţiei Noua Dreaptă, Tudor Ionescu, a declarat că solicită să se facă referendum pentru ca oamenii să spună dacă sunt de acord cu pactele civile şi a atras atenţia că toate statele care au aprobat aceste uniuni au aprobat apoi şi căsătoriile şi adopţiile gay.

La Piaţa Victoriei, unde a început marşul, în jur de 10 tineri pe biciclete, ornate cu coşuleţe cu flori şi baloane colorate, având şi suflători din hârtie colorată, au trecut provocator pe lângă manifestanţi. (Sursa romaniatv.net. Sursa foto hotnews.ro)

De asemenea, ai putea dori...

3 răspunsuri

  1. donu spune:

    Cred ca la noi in tara nu trebuie legiferata o asemenea uratenie, cei ce sunt de acord cu aceasta se fac partasi la acest mare pacat care la adus occidentul paganizat. Si in vremea comunismului erau spurcati de astia dar nu scoteau capul ca se temeau.

  2. lucia ignat spune:

    Cred ca ar trebui sa fim uniti si impotriva votarii unei astfel de legi…sa sustinem normalitatea..tot aud ca unele cupluri gay vor sa aiba copii si infiaza…d c nu se casatoresc cu o pers d sex opus sa aiba cati copii vor??

  3. aurelanghel spune:

    Pentru ca este cel mai mizerabil pacat impotriva lui Dumnezeu. Cunoastem aceasta din istoria biblica a sodomei si gomorei. De ce vor sa faca asta? Pentru ca vor incarnarea lui lucifer intr-un hristos mincinos care sa duca lumea la pieire, o pieire impreuna cu el pentru ca dracului nu ii pasa pentru ca este culmea raului, egoismului, arogantei, incepatorul a toata rautatea. Si cu sarbatoarea draceasca a hallowenului la fel. Antihrist nu poate veni intr-o lume in care mai exista sfintenie, virtuti crestine, iubire… asa ca ei -inainte mergatorii intunericului ironic numiti Illuminati(…) va trebui sa perverteasca totul in rau!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.