Calcă-ţi pe inimă, mergi şi te împacă cu toată lumea, şi mai ales cu cei cărora le-ai greşit
Într-o lume tot mai grăbită și mai tulburată de neînțelegeri, părintele Nicolae Tănase adresează un apel profund către sufletul fiecărui creștin, îndemnând la curățirea inimii, la iertare sinceră și la întoarcerea către valorile autentice ale credinței ortodoxe. În volumul „Să nu-L răstignim iarăşi pe Hristos”, părintele reamintește că adevărata trăire a Postului nu se rezumă doar la renunțarea alimentară, ci presupune o transformare lăuntrică și o viață înrădăcinată în rugăciune, smerenie și milostenie.
Citește și: Dacă bârfeşti, chiar dacă nu mănânci nimic, tot în iad te duci
„Nu ţine ură, vrăjmăşie sau invidie. Calcă-ţi pe inimă, mergi şi te împacă cu toată lumea, şi mai ales cu cei cărora le-ai greşit. Iartă din toată inima ta, pentru ca şi Dumnezeu să te ierte pe tine.
Spovedeşte-te cât mai grabnic la preotul tău duhovnic şi nu-l schimba. Mărturiseşte toate greşelile şi patimile, gândurile şi intenţiile rele.
Nu te certa, nu blestema, nu înjura. Cei care înjură se aseamănă celor care au scuipat faţa Domnului nostru Iisus Hristos în timpul Pătimirii Sale.
Roagă-te cu smerenie în fiecare zi, dimineaţa, seara şi de câte ori poţi. Roagă-te şi pentru binele duşmanilor, împlinind astfel porunca Domnului, şi El îţi va da pace în suflet, bucurie şi înţelegere duhovnicească.
Fă milostenie după puterile tale, adică ai milă de alţii, ca şi Hristos să aibă milă de tine. Ajută orfanii, văduvele, săracii, familiile nevoiaşe sau cu mai mulţi copii, fără a-i judeca pentru lipsurile lor.
Întoarce la credinţă pe cel căzut ori neştiutor, dăruindu-i un sfat bun, o carte de zidire sufletească, o candelă sau o icoană.
Mergi şi vizitează un bolnav, un suferind, un infirm sau un neputincios. Uşurează suferinţa şi vei putea să auzi şi tu, la Judecată, chemarea Mântuitorului de a moşteni Împărăţia Cerurilor.
Pomeneşte şi fă milostenie pentru cei adormiţi, după rânduielile Bisericii, în semn de iubire, recunoştinţă şi neuitare faţă de ei.
Ai grijă să nu te mândreşti cu postul tău şi cu nimic din ceea ce faci bun, ci în fiecare zi să spui: „Slugă netrebnică sunt, pentru că am făcut numai ceea ce eram dator să fac” (Luca 17, 10).
Postiţi pentru că aţi păcătuit, postiţi pentru a nu mai păcătui, postiţi pentru a primi darurile Duhului Sfânt şi a păstra ceea ce vi s-a dăruit!
Acesta să fie îndemnul: să postim cu folos! Fă din ziua împărtăşirii tale cu Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului Hristos cea mai fericită sărbătoare a vieţii tale, trăind bucuria Învierii.”
Prin aceste îndemnuri, părintele Nicolae Tănase cheamă credincioșii să redescopere rostul adevărat al postului, ca drum spre curățirea sufletului și pregătire pentru întâlnirea cu Hristos. În tăcerea rugăciunii, în iertarea aproapelui și în faptele de milostenie, creștinul poate trăi cu adevărat bucuria Învierii – nu doar ca sărbătoare a calendarului, ci ca stare vie a inimii.