Când începi să ştii că eşti bolnav, nu eşti bolnav!
– Aţi avut cumva traume în copilărie?
– Da, am avut! Am mâncat bătaie cu cureaua, pentru că nu am ascultat!
– Dar, au fost părinţii prea aspri?
– Da, au fost! Pentru că munceau mult, erau obosiţi şi eram mulţi copii şi nu mai aveau răbdare!
Ce înseamnă asta?
Că de acuma o să-ţi plângi de milă toată viaţa şi eşti victimă?
Că mama ta te-a crescut din greu singură şi nu ai avut tată? (ex)
– Dar aţi avut mâhniri?
– Da, am avut. Că nu aveam ce îmi trebuia, nu aveam bani sau iubeam pe cineva care nu mă iubea!
Nu aşa se tratează lucrurile!
Când începi să ştii că eşti bolnav, nu eşti bolnav!
Când începe să-ţi placă că eşti bolnav, nu eşti bolnav!
Iar când te complaci în boală, abia atunci eşti bolnav!
Pentru că boala este o stare care trebuie alungată!
Este o stare de anormalitate!
Părintele Calistrat Chifan – Predica video AICI
