Când ne asumăm rugăciunea, atunci se descoperă toate patimile noastre, deoarece diavolul ne războieşte în locurile neputincioase
Trebuie să ne rugăm încontinuu, chiar şi atunci când păşim pe drum să zicem: „Doamne Iisuse Hristoase, mântuieşte lumea Ta şi pe mine!” De asemenea trebuie să facem rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!” puţină vreme dimineaţa, puţină seara. Nu trebuie însă să rânduim în mod absolut timpul rugăciunii noastre, ca să nu devină o obişnuinţă. Să ne rugăm în funcţie de puterea noastră cu căldură, să avem „poftă”, care se naşte şi în raport cu însufleţirea, cu inspiraţia. Atunci, timpul asociat rugăciunii va creşte zilnic.
Când ne asumăm rugăciunea, atunci se descoperă toate patimile noastre, deoarece diavolul ne războieşte în locurile neputincioase, pentru a depărta mintea noastră de rugăciune. Ne loveşte în locurile sensibile, în locurile neputinţelor noastre. Rugăciunea ridică furtună de ispite şi de atacuri de la diavol, cel care încearcă să ne îndepărteze mintea de la rugăciune. Gândurile care vin în vremea rugăciunii ne arată patimile cele mai puternice care stăpânesc asupra noastră. În continuare este nevoie de luptă şi de străduinţă pentru vindecarea acelor patimi. În special, acestea trebuie spovedite duhovnicului şi cerută îndrumare pentru vindecarea lor. Astfel, rugăciunea descoperă patimile şi în har pocăinţa le vindecă.
Dimineaţa să ne rugăm ca Domnul Dumnezeu să ne dăruiască luminarea pentru orice vom răspunde întrebărilor primite şi să putem aborda problemele apărute peste zi. Fără harul lui Dumnezeu nu se poate face nimic.
Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie
Extras din ”Cunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la Essex”, traducere de Părintele Șerban Tica, Ed. Sophia, București; Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011, pag. 197
