Când omul nu crede în viaţa de apoi, caută să cunoască lumea, să se bucure în această viaţă ba de una, ba de alta. Şi în cele din urmă ce alege? Are continuu înlăuntrul său un gol

Gheronda, văd că unii oameni care nu cred în Dumnezeu sunt stăpâniţi de o dorinţă puternică de a cunoaşte lumea, de a călători, de a se distra.

– Când omul nu crede în viaţa de apoi, caută să cunoască lumea, să se bucure în această viaţă ba de una, ba de alta. Şi în cele din urmă ce alege? Are continuu înlăuntrul său un gol. Pe când, dacă are credinţă în Dumnezeu, Îl cunoaşte pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu, şi atunci se simte împlinit sufleteşte.

– Gheronda, dacă oamenii s-ar gândi că această viaţă este trecătoare, oare nu s-ar schimba?

– Depinde. Dacă, de plidă, spunem: „acum lumea se sfârşeşte”, unul care nu crede va deveni şi mai neruşinat şi se va năpusti să săvârşească răul, să păcătuiască şi mai mult. Însă unul care crede se va frâna pe sine însuşi. „De ce să-mi cheltuiesc vremea cu lucruri pierzătoare? Îşi va spune el. Mai bine să mă îngrijesc de suflet. Să trăiesc duhovniceşte, să fac vreo milostenie”.

Astăzi tot răul vine de la necredinţă. Odinioară lumea credea. Chiar şi cel mai indiferent om avea puţină credinţă înlăuntrul său. Poate că oamenii erau simpli, pentru că nu înţelegeau nimic din cele pe care le auzeau în biserică. Unii nu ştiau nici că Evangheliile sunt patru la număr, credeau că sunt douăsprezece. Dar ce credinţă şi evlavie aveau!

Sfântul Paisie Aghioritul

Extras din ”Patimi şi virtuţi”, Ed. Evanghelismos, 2007, pag. 278-279