Când preotul punea Sfânta împãrtãșanie în gura mea, am vãzut Sfânta împãrtãșanie ca o bucatã de carne și sânge!
Un binecuvântat cãlugãr atonit, bãtrânul Augustin Rusul (1882 – 1965) era foarte smerit și harismatic. Cândva s-a arãtat diavolul în chilia lui ca un câine turbat. Arunca flãcãri din gurã și s-a aruncat asupra bãtrânului sã-l sufoce deoarece, dupã cum i-a spus, rugãciunile lui îl ardeau.
Bãtrânul Augustin s-a apucat și l-a aruncat de zid, strigând:
– Diavol rãu, de ce te lupți cu ființele lui Dumnezeu?
Diavolul, înfricoșat de primirea neașteptatã, s-a fãcut nevãzut. Mai târziu însã smeritul cãlugãr avea remușcãri deoarece a lovit pe diavol! Aștepta cu nerãbdare sã se lumineze, ca sã se ducã la duhovnicul lui, sã mãrturiseascã „pãcatul” sãu.
Intr-adevãr, imediat ce s-a luminat, s-a dus la duhovnicul sãu care locuia la o orã și jumãtate de mers pe jos și s-a spovedit.
„Duhovnicul meu însã era foarte înțelegãtor – povestea mai târziu bãtrânul – și nu mi-a dat nici un canon, dar mi-a spus sã mã împãrtãșesc. Eu, de bucurie, toatã noaptea am fãcut metanii și dupã aceea m-am dus la Sfânta Liturghie și m-am împãrtãșit.
Când preotul punea Sfânta împãrtãșanie în gura mea, am vãzut Sfânta împãrtãșanie ca o bucatã de carne și sânge! Și o mestecam ca sã o înghit! În același timp simțeam și o mare bucurie. Din ochii mei curgeau lacrimi dulci și capul meu lumina ca o lampã. Am fugit repede ca sã nu mã vadã pãrinții și rugãciunile de mulțumire pentru Sfânta împãrtãșire le-am citit singur în chilia mea”
”Păcatul bãtrânului Augustin”
