Când și cum au apărut BAPTIȘTII
Numele si-l iau de la învãtãtura lor despre botez (bapto = a afunda), sustinând cã botezul trebuie împãrtãsit numai adultilor.
Ei sunt urmasi ai anabaptistilor lui Thomas Münzer din Germania de prin anii 1533-1534. Întemeietorul sectei baptiste este un fost pastor puritan, englezul John Smith. Din cauza persecutiilor din partea Bisericii Anglicane împotriva tuturor nonconformistilor, John Smith fuge în Olanda în anul 1606.
Aici face cunostintã cu rãtãcirile mennonitilor, care învãtau cã botezul trebuie dat numai vârstnicilor si numai prin scufundare si cã jurãmântul si serviciul militar sunt oprite. În scurt timp trecu si el la aceastã sectã, botezându-se a doua oarã, împreunã cu ceilalti însotitori ai sãi, nu prin scufundare, ci prin turnare (stropire). În anul 1611 se întoarce din nou în Anglia si înfiinteazã noua sectã “baptistã”, numitã a “baptistilor generali”, spre deosebire de cea a “baptistilor particulari”, condusã de John Spilsburg, care sustineau botezul prin scufundare. Cam deodatã cu baptistii englezi au luat fiintã în America baptistii americani. Întemeietorul acestora a fost tot un englez, Roger Williams, fost puritan, care, nemultumit de dezbinarea baptistilor englezi si neputând suporta persecutiile Bisericii Anglicane, în anul 1631 fuge în America de Nord, unde înfiinteazã secta “baptistilor regulari”, cu alti 12 membri, care se botezarã unul dupã altul prin scufundare. Baptismul a fost persecutat si în America pânã în anul 1783, dar, dupã proclamare independentei S.U.A. i s-a dat deplinã libertate religioasã. Ca si baptistii englezi, si baptistii americani s-au dezbinat între ei, astfel încât în prezent se pot întâlni peste zece feluri de baptisti: baptistii vechi, baptistii vointei libere, baptistii sâmbãtari, baptistii celor sase principii, discipolii lui Hristos, baptistii unitarieni, baptistii scufundãtori, Biserica lui Dumnezeu etc., numele fiecãrei secte ilustrând principiul generator al ereziei; în general sectele se alipesc de un anume aspect al credintei si îl absolutizeazã în dauna celorlalte. În sec. XIX baptismul trece din Anglia în Germania. Din Germania baptismul trece în Ungaria, iar de aici începe a face ravagii printre românii din Ardeal, îndeosebi judetele Arad si Bihor; ungurii sprijinind rãspândirea baptismului la noi în tarã. Iatã ce scrie deputatul ungur Almay Oliver în ziarul Aradi Közlöny în anul 1913: “Chestiunea nationalã româneascã ar trebui dezvoltatã în asa chip ca poporul român sã fie dezlegat de sub conducerea preotilor români. E de mare însemnãtate faptul cã chestiunea româneascã, cel putin în parte, poate fi rezolvatã cu ajutorul baptismului. Baptismul poate ajunge la cuceriri de necrezut în judetul Arad…”. Nu este de mirare cã primii predicatori baptisti printre români au fost unguri. Prin anul 1888 baptistul Kronyai Mihály predica prin Curtici, jud. Arad, si Talpos, Bihor, iar prin alte comune activau Tóth István, Csopják Attila si altii. Nici celelalte provincii românesti n-au rãmas nemolipsite, desi în mãsurã mai micã. Astfel, dupã 1916, baptismul a pãtruns în Bucovina, Moldova si Muntenia, asa cã astãzi sunt în tarã câteva ramuri ale sectei baptistilor.
Cultul lor constã din rugãciuni, din cântece religioase si mai ales din predici. La cultul dumnezeiesc se practicã uneori si “Cina Domnului”, o ceremonie care constã în “împãrtãsirea” cu pâine si cu vin. Cultul public este sãvârsit în “Casele de rugãciuni”, în care se fac evanghelizãrile de dupã masã si seara, cu deosebire duminica.
Învãtãturile baptistilor sunt în majoritate cele ale protestantilor:
a) nu recunosc Sfânta Traditie si cele sapte Taine;
b) sunt împotriva cinstirii sfintelor icoane, a Sfintei Cruci, a sfintelor moaste, a rugãciunilor pentru morti, a jurãmântului, a postului, a simbolurilor liturgice s.a.;
c) dreptul si puterea disciplinarã o are adunarea;
d) sunt rigoristi, neîngãduitori fatã de cei ce pãcãtuiesc;
e) botezul îl aplicã numai celor vârstnici si se sãvârseste numai printr-o singurã scufundare (el nu iartã pãcatele);
f) fiecare are dreptul si priceperea de a tâlcui Sfânta Scripturã;
g) nu au decât trei sãrbãtori: Crãciunul, Pastile si Rusaliile;
h) sunt împotriva cinstirii Maicii Domnului si a sfintilor. Toate aceste învãtãturi le au si celelalte secte, cu deosebirea cã acelea au în plus si altele, specifice lor.
Sursa: apaceavie.ro. Foto: politeia.org.ro
