Când și cum au aparut PROTESTANȚII
Protestantismul a aparut la 1517, când germanul Martin Luther, fost calugar catolic, nemultumit de decaderea din Biserica Catolica, a început sa propovaduiasca mântuirea exclusiv prin credinta.
În teribilismul lui, a rupt din Scriptura Epistola Sfântului Iacob („credinta fara fapte este moarta”) si a aruncat-o în râul Elba, numind-o „epistola de paie”. Propovaduirea lui a gasit repede adepti, atât în rândul nobilimii germane care voia sa iasa de sub tutela papei, cât si în rândul taranimii care vedea în aceasta o cale de emancipare. Cei care au aderat la învatatura lui Luther au primit numele de „luterani”.
Tot în perioada aceea, idei similare cu ale lui Luther au început sa propovaduiasca si francezul Jean Calvin si elvetianul Huldrich Zwingli, fiecare având câte ceva de corectat. Fiecare si-a gasit adepti si noile comunitati, separându-se de Biserica Catolica, au fost denumite dupa initiatorii lor.
Trebuie mentionat ca Biserica Catolica s-a format prin desprinderea din Biserica înfiintata de Sfintii Apostoli a bisericilor din vestul Imperiului Roman. Aceasta s-a realizat între secolele V si XI, în principal din cauza pretentiilor de superioritate ale episcopului Romei (autointitulat „papa”) fata de ceilalti episcopi – fratii si egalii sai. Ruptura catolicilor a adus cu sine schimbarea învataturii apostolice, a Crezului si a predaniei Parintilor Bisericii. Fapte pe masura au urmat învataturii, lucru care a constituit motivatia protestantismului. Însa, daca Luther si tovarasii sai nu ar fi fost mânati în actiunea lor de un duh de marire personala, atunci ei ar fi cercetat învatatura Bisericii de Rasarit (Ortodoxe) si ar fi gasit acolo raspunsul la abuzurile Bisericii Catolice. A fost însa mai comod pentru ei sa stea la masa cu printii germani care-i protejau de papa si sa-si scrie programele religioase pentru noile lor „biserici”.
Ruptura primului val de protestanti din Biserica Catolica a pus pe roate duhul de dezbinare. La rândul lor, cele trei grupe primare de protestanti s-au vazut contestate din interior si cei care au iesit din ele au mai gasit ceva de schimbat, înfiintând alte grupari sub alte denumiri. Asa au iesit, unii din altii, anabaptistii (numiti ulterior “baptisti”), menonitii, arminienii, prezbiterienii, episcopalienii, puritanii, quaker-ii, shaker-ii, metodistii, unitarienii, adventistii, martorii lui Iehova, mormonii, penticostalii si multi, multi altii. În decurs de câteva sute de ani, rata de divizare a crescut, ajungându-se în ziua de azi la culte cu 11 membri. Exista mai multe culte de baptisti, un manunchi de organizatii adventiste, câteva „biserici” mormone, trei federatii principale de penticostali, trei ramuri de martori ai lui Iehova, etc. (Sursa apaceavie.ro)
