Când smerenia se pierde, atunci se pierd toate

„Pocăinţa adâncă provine din smerenie şi din lucrarea dumnezeiescului har. Când smerenia se pierde, atunci se pierd toate, toată viaţa duhovnicească se arată în Fericirile lui Hristos, cele care încep cu smerenie. Chiar şi cunoş­tinţele teologice pot naşte o satisfacţie egoistă, care le distruge pe toate.”

„Cum ajungem la smerenie şi la pocăinţă? Avem înaintea noastră po­runcile lui Hristos şi încercăm să le împlinim; înţelegem însă că nu putem să ajungem la înălţimea poruncilor Sale, atunci înţelegem că suntem păcă­toşi, că avem patimi, şi începem să ne pocăim. Atunci vine şi plânsul. Şi cerem doar mila lui Dumnezeu. Astfel viaţa creştinului este foarte simplă.” (…)

„Omul nu cade în înşelare atunci când crede că se găseşte în înşelare. Adică fiecare păcat este înşelare, de vreme ce starea ispititoare înşeală min­tea şi o îndepărtează de Dumnezeu. Când păcătuim, simţim că suntem pă­cătoşi, aşa că cerem neîncetat mila lui Dumnezeu, şi aceasta ne fereşte de altă cădere sau înşelare.”

Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie

Extras din „Cunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la Essex”, trad. din limba greacă de Pr. Șerban Tica, Ed. Sophia, București, 2011, pag. 251