Până nu ne cheamă Dumnezeu, trimițându-ne El împrejurările care să ne dezlege și de frică și de îndrăzneala trufiei…
Deci până nu ne cheamă Dumnezeu, trimițându-ne El împrejurările care să ne dezlege și de frică și de îndrăzneala trufiei, curajul nostru ar semăna mai mult a păcat decât a virtute. Ar fi sinucidere și nu jertfă a iubirii.
E aici o cumpănă rezemată pe conștiință: noi suntem și din lumea aceasta, dar desăvârșirea nu-i din lumea aceasta. Porunca desăvârșirii ne cere pur și simplu strămutarea – încă în lume fiind – în Împărăția din care ne-a venit desăvârșirea, îmbrăcată concret într-un Om Dumnezeu, în Iisus Hristos.
Iisus a trezit în noi îndemnul desăvârșirii, îndemn întărit profund în însăși natura creștinismului, dar prin condiția umană ni se refuză. Suntem hotărât îndemnați spre… și hotărât opriți de la… Ce rost are așezarea noastră între prietenii acestui imperativ și frânele acestui refuz, – e greu de spus.
Când tensiunea acestei cumpene de conștiință va aduna destulă energie, Providența va aduce dezlegările.
Extras din ”Se umplu masurile si se plinesc vremile” – Pr. Arsenie Boca
