Când vei birui oastea vrăjmașilor, sa nu ți se bucure inima. Caci răutatea duhurilor este în urma lor. Ei pregătesc un razboi și mai rau decât cel dintâi

Este în firea mintii mânia împotriva patimilor. Caci daca nu se mânie omul împotriva tuturor celor semanate de vrajmasul într-însul, nu va vedea nici curatie întru sine. Când a aflat Iov lucrul acesta, a blestemat pe vrajmasii sai zicând: „Necinstitilor si defaimatilor, lipsiti de tot binele, nuv-am socotit vrednici nici de câinii turmelor mele!” ‘Iar cel ce vrea sa ajunga la^mânia cea fireasca, taie toate voile sale, pâna când întareste în sine voia cea dupa fire a mintii.

2. Când, împotrivindu-te, vei birui oastea vrajmasilor si o vei vedea ca fuge de la tine slabita, sa nu ti se bucure inima. Caci rautatea duhurilor este în urma lor. Ei pregatesc un razboiu si mai rau decât cel dintâi si aduna forte înapoia cetatii, poruncindu-le sa nu se miste din loc. Daca te vei împotrivi lor mai departe, luptându-te, vor fugi de la fata ta întru slabiciune. Dar daca te vei înalta întru inima ta, pe motiv ca i-ai izgonit si vei parasi cetatea, se vor ridica unii de la spate, altii din fata si bietul suflet se va pomeni împresurat de ei fara scapare. Cetatea este rugaciunea; lupta este împotrivirea prin Iisus Hristos; iar baza de unde pornim lupta noastra este mânia.

3. Sa stam deci, iubitilor, întru frica lui Dumnezeu, pazind si supraveghind lucrarea virtutilor. Sa nu dam pricina de sminteala constintii noastre, ci sa luam aminte la noi însine întru frica lui Dumnezeu, pâna când se va desrobi si ea dinpreuna cu noi, ca sa se faca între noi ei ea unire deplina. Ea va fi atunci paznica noastra, aratândii-ne fiecare lucru de care trebue sa ne ferim. Daca însa nu o vom asculta, se va departa de la noi si ne va parasi si vom cadea în mâinile vrajmasilor, care nu vor mai avea mila de noi. Caci iata cum ne-a învatat Stapânul nostru, zicând:”împaca-te cu pârâsul tau, pâna esti înca pe cale cu el si cele urmatoare. P.ârâsul este constiinta, fiindca se împotriveste omului ce vrea sa faca voia trupului, iar daca acesta nu vrea sa o asculte îl da pe mâna vrajmasilor sai.

4. Când vede Dumnezeu ca mintea s-a supus Lui din toata puterea si nu are alt ajutor fara numai pe El singur, o întareste zicând: „Nu te teme fiul meu Iacob, prea micule la numar Israil”; si iarasi: „Nu te teme ca te-am rascumparat; te-am numit cu numele Meu si al Meu esti tu. De va fi sa treci prin apa, cit ane voi fi si puhoaiele nu te vor înghiti. Iar de va fi sa treci prin foc, nu vei fi ars, iar flacara nu te va mistui. Caci Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, Sfântul lui Israil, cel ce te mântuieste”.

5. De va auzi mintea aceasta încurajare, va îndrazni împotriva vrajmasului, zicând: „Cine vrea sa bata razboiu cu mine? Sa vie de fata! Cine este potrivnicul meu? Sa se apropie de mine! Iata, Domnul este ajutorul meu, cine ma va asupri? Voi toti ca o haina va veti învechi si veti fi mâncati de molii”.

6. Daca inima ta uraste pacatul prin fire, va iesi biruitoare si se va departa de la toate ce nasc pacatul. Pune muncile înaintea ta si vei cunoaste ca ajutorul tau ramâne cu tine. Iar tu întru nimica sa nu-L întristezi pe Dumnezeu, ci plângând înaintea Lui, zi asa: „A Ta este mila, ca sa ma izbavesti pe mine. Doamne; caci fara ajutorul Tau, îmi este cu neputinta sa scap din mâinile vrajmasilor meii”. Fii cu luare aminte si la inima ta si El te va pazi de tot raul.

7. Dator este monahul sa închiza toate portile sufletului sau, adica toate „simturile, ca sa nu mai faca greseli prin ele. Gaci de se va vedea mintea pe sine nestapânita de nimic, se va pregati pentru nemurire, aducându-si simturile sale la un loc si facându-le un singur trup.

8. Când se va slobozi mintea de toata nadejdea din luniea vazuta, sa stii ca acesta e semn ca a murit în tine pacatul.

9. Când se va elibera mintea, se va înlatura tot ce e la mijloc între ea si Dumnezeu.

10. Când se va izbavi mintea de toti vrajmasii ei si se va linisti, se va afla într-un veac nou, cugetând la cele noua si nestricacioase. „Deci unde este stârvul, acolo se vor aduna si vulturii”.

11. Dracii se învalue si se acopera pentru o vreme în viclesugul lor, ca doar îsi va lasa omul.sloboda inima, socotind ca s-a izbavit de lupta. Iar daca se întâmpla aceasta, sar dintr-o data asupra bietului suflet si îl rapesc ca pe o vrabie. Si daca se afla mai puternici decât bietul suflet, îl pravalesc fara mila în pacate mai grele ca cele de la început, pentru care s-a rugat sa fie iertat. Sa stam deci cu frica lui Dumnezeu si sa strâjuim inima, desavârsind lucrarea noastra. Caci pazind virtutile, împiedecam rautatea vrajmasilor.

12. Iisus Hristos, învatatorul nostru, stiind vrajmasa lor neândurare si milostivindu-se de neamul omenesc, ne-a poruncit sa pazim inima cu strictete, zicând:”Fîti gata în tot ceasul, ca nu stiti în care ceas vine furul; deci nu cumva venind sa va gaseasca dormind”; si iarasi: „Vedeti sa nu se îngreuieze inima voastra întru desfrânare, betie si griji lumesti si sa vie peste-voi fara de veste ceasul acela”. Deci ia seama la inima ta, fiind cu luare aminte la simturile tale. Si daca se va întovarasi cu tine pomenirea lui Dumnezeu, vei prinde pe tâlharii care te prada de ea. Caci cel ce se deprinde sa deosebeasca precis gândurile, recunoaste pe cele ce vreau sa intre si sa-l spurce, fiindca acestea turbura mintea ca sa se fa,câ mândra si trândava. Dar cei ce cunosc rautatea lor, ramân neturburatî, rugându-se Domnului.

13. De nu va urî omul toata lucrarea lumii acesteia nu va putea sluji lui Dumnezeu, Deci care este slujirea lui Dumnezeu? Numai aceasta: sa nu avem nimic strain în minte în vremea când ne rugam Lui, nici placere când îl binecuvântam, nici rautate când îl cântam, nici ura când luam partea Lui, nici râvna rea ca sa ne împiedice sa zabovim cugetând la el si sa ne aducem aminte de EL Caci toate aceste lucruri întunecate se fac zid care închide nefericitul suflet, de nu poate sluji curat lui Dumnezeu. Fiindca acestea îl retin în vazduh si nu-1 lasa sa mearga în întâmpinarea lui Dumnezeu si sâ-L binecuvânteze întru ascuns si sa-L primeasca în camara inimii, ca sa fie luminat de EL Iata de ce se întuneca mintea totdeauna si nu se poate apropia de Dumnezeu, daca nu are grija sâcâie acestea de la sine întru cunostinta.

14. Când mintea va izbavi simtirile sufletului de voile trupului si le va aduce la nepatimire si va desface sufletul de voile trupului, atunci, daca va vedea Dumnezeu nerusinatele patimi navalind asupra sufletului, ca sa-i traga simtirile în pacat, si va striga mintea întru ascuns pe Dumnezeu neâncetat, îi va trimite ajutorul Sau si le va alunga pe toate deodata.

15. Rogu-te, câta vreme esti în trup, sa nu lasi sloboda inima ta. Caci precum plugarul nu se poate bizui pe vreo roada ce se arata în tarina sa, mai înainte de a o aduna în hambarele sale, fiindca nu stie ce i se poate întâmpla, tot asa nu poate omul da drumul inimii sale „câta vreme are suflare în narile sale”.’ Si precum omul nu stie ce patima îl va întâmpina pâna la cea din urma suflare, tot asa nu poate slobozi inima sa pâna are rasuflare; ci trebue sa strige totdeauna catre Dumnezeu, dupa ajutorul si mila Lui,

16′ Cel ce nu afla ajutor în vremea razboiului, nu poate nadajdui nici în pace.

17. Abia când cineva se va desface de cele de-a stânga (de cele rele) îsi va cunoaste cu de-amanuntul toate pacatele ce le-a facut înaintea lui Dumnezeu. Caci nu-si vede omul pacatele sale, de nu se va desface de ele eu amaraciune. Dar cei ce au ajuns la masura aceasta, nu au aflat plânsul ci rugaciunea si rusinea înaintea lui Dumnezeu, aducându-si aminte de urâta lor tovarasie cu patimile. Sa ne luptam, deci, fratilor, dupa puterea noastra, si din preuna cu noi va lucra si Dumnezeu dupa multimea milelor Sale. Chiar daca nu ne-am pazit inima ca parintii nostrii, sa ne sârguim dupa putere sa pazim trupurile noastre fara de pacat, precum cere Dumnezeu si sa credem ca, tinând seama de vremea foametei ce am apucat-o, va face si cu noi mila pe care a facut-o cu Sfintii Sai.

18. Cel ce si-a închinat întreaga inima cautarii lui Dumnezeu întru evlavie si dupa adevar, nu poate avea parerea ca a ajuns placut înaintea iui Dumnezeu. Caci câta vreme ii mustra constiinta pentru unele lucrari împotriva firii, nu este cu totul liber. -Câta vreme este cineva care îl mustra este si cineva care îl învinovateste; iar câta vreme atârna asupra lui învinuirea, nu e de fata slobozenia. Daca însa mai pe urma, luând seama la tine în vremea rugaciunii, vezi ca nimic nu te învinovateste de pacat, sa stii ca esti slobod si ai intrat in sfânta Lui odihna dupa voia Sa Daca vezi ca roada cea buna s-a împuternicit de n”o mai înabuse neghina vrajmasului, si ca nu din voia lor si din viclesug s-au departat protivnicii, încetând a mai razboi simturile tale; si daca nourul face umbra deasupra cortului si soarele nu te aide ziua, nici luna noaptea; daca se afla întru sine ispravita toata pregatirea cortului, ca sa stai si sa4 strajuîesti dupa voia lui Dumnezeu, sa stii câ ai biruit cu ajutorul lui Dumnezeu, Iar atunci sr El face umbra deasupra cortului, caci al Lui este. Pâna când însa tine razboiul* omul petrece în frica si cutremur, cugetând ca poate birui sau poate fi biruit azi, ori poate birui sau poate fi biruit mâine. Caci lupta strânge inima. Dar nepatimirea nu e tulburata de razboiu. Cel-ajuns la nepatimire a primit rasplata si^iu mai are grija de desbinarea celor trei, caci s-a facut pace între ei prin Dumnezeu. Iar cei trei sunt: sufletul, trupul si duhul. Deci când cei trei se fac una prin lucrarea Duhului Sfânt nu se mai pot desparti. Asadar sa nu te socoti pe tine ca ai murit pacatelor, eâta vreme esti suparat de vrajmasii tai, fie în vremea privegherii, fie în vremea somnului. Caci câta vreme nefericitul om este pe arena de lupta, nu poate avea siguranta.

19. Când se întareste mintea si se pregateste sa urmeze dragostei, care stinge toate patimile trupului si nu mai lasa sa stapâneasca ceva din cele potrivnice firii asupra inimii, se împqtriveste la toate cele opuse firii, pâna când le va desparti de cele firesti.

20. Gerceteaza-te, frate, în fiecare zi, ca sa-ti cunosti inima si sa vezi ce patimi se afla în ea înaintea lui Dumnezeu; si lapada-le din inima ta, ca sa nu vie osânda rea asupra ta.

21. Fii deci cu luare aminte la inima ta, frate, si ia seama la vrajmasii tai, caci sunt vicleni în’rautatea lor. încredinteaza-te în inima ta de cuvântul acesta: nu poate face cele bune, omul care savârseste cele rele. De aceea ne-a învatat Mântuitorul sa piiveghiem, zicând: „Strâmta este poarta si îngusta calea ce duce la vieata; si putini sunt cei ce o afla pe ea”.

22. Fii deci cu luare aminte la tine, ca nu cumva ceva din cele ale pierzarii sa te desfaca de Dumnezeul dragostei. Stapâneste-ti Inima ta si nu fi nepasator, zicând: „Cum o voi pazi, om pacatos fiind?” Caci când va parasi omul pacatele sale si se va întoarce la Dumnezeu, pocainta sa îl va naste a doua oara si-1 va face cu totul nou.

23. Dumnezeeasca Scriptura cea Veche si Noua vorbeste pretutindeni despre pazirea inimii. întâi cântaretul David striga: „Fiii oamenilor, pâna când veti fi grei la inima?”; si iarasi: „Inima lor este desarta”. Iar despre cei ce cugeta cele desarte spune: „Zis-a întru inima sa: nu ma voi clati”; si iarasi; zis-au întru inima lor: uitat-a Dumnezeu”. $:’ câte ca acestea. Monahul este dator sa înteleaga scopu: Scripturii,scatre cine graieste si când graiesteT si sa tin. neâncetat lupta nevointii. Sa fie cu luare aminte la atacurii (momelile) vrajmasului, Si ca un cârmaciu sa taie valurile calauzit de harul lui Dumnezeu. Sa nu se întoarca din cale, ci sa fie cu luare aminte numai la sine si sa yorbeasca în liniste cu Dumnezeu cu gând neclatit si cu minte neiscoditoare.

24 Imprejurarile cer de la noi rugaciune, precum valurile, vijeliile si furtunile cer cârmaciu. Caci suntem supusi la atacul gândurilor, atât ale virtutii, cât si ale pacatului. Iar stapân peste patimi se zice ca este gândul cel evlavios si iubitor de Dumnezeu. Deci ni se cade noua, celor ce râvnim linistea, sa deosebim si sa despartim cu luare aminte si cu întelepciune virtutile si pacatele, si sa aflam care virtute trebue sa o cultivam când sunt de fata parintii si fratii si pe care s-o lucram când suntem singuri. Trebue sa mai stim care este virtutea prima, care a doua, a treia; si care patima este sufleteasca si care trupeasca; si din care virtute ne rapeste mândria, mintea, din care se iveste slava desarta prin care se apropie mânia si din care se iveste lacomia pântecelui. Caci datori suntem sa curatim gândurile, precum si orice înaltare ce ar creste împotriva cundstintii de Dumnezeu.

25. Cea dintâi virtute este nepurtarea de grija, adica moartea fata de orice om si de orice lucru. Din aceasta se naste dorulde Dumnezeu. Iar aceasta naste mânia cea dupa fire, care se împotriveste oricarui atac încercat de vrajmasul. Atunci gaseste salas în om frica lui Dumnezeu, iar prin frica se face aratata dragostea.

26. Trebue sa alungam din inima momeala gândului, prin împotrivire cucernica în vremea rugaciunii, ca sa nu ne aflam cu buzele vorbind cu Dumnezeu, iar cu inima cugetând cele necuvenite. Caci nu primeste Dumnezeu rugaciune turbure dispretuitoare de la cel ce se îndeletniceste cu linistea Scriptura ne îndeamna pretutindeni sa pazim simturile sufletului. De se va supune voia monahului legii lui Dumnezeu si dupa legea Lui va ocârmui mintea cele supuse ei (ânteleg toate miscarile sufletului, dar mai ales mânia si pofta, caci acestea sunt supuse puterii ratiunii), am savârsit.virtutea si am;împlinit dreptatea, îndreptând pofta spre Dumnezeu si voia spre voile Lui, iar mânia împotriva diavolului si a pacatului. Spre ce lucrare naziiim prin urmare? Spre mediatia cea ascunsa.

27. De se va semana vreun gând urât în inima ta, sezând în chilia ta priveste si împotriveste-te pacatului, ca nu cumva sa te birue. Sârgueste-te sa-ti aduci aminte de Dumnezeu; gândind ca îti poarta de grije si ca cele ce le graesti întru inima ta sunt descoperite înaintea Lui. Zi deci sufletului tau: Daca te temi ca pacatosii, cari-s ca si tine, sa nu vaza pacatele tale, cu cât mai mult trebue sa te temi de Dumnezeu, care ia aminte la toate? Iar din sfatuirea aceasta cu tine însuti vine în sufletul tau frica lui Dumnezeu. Si daca ramâi în ea, ramâi neclintit de patimi, precum este scris: „CeL ce Mdajduesc spre Domnul, sunt.ca muntele Sionului; nu se va clati în veac celce locueste în Ierusalim”. Si la tot lucrul pe care-l faci, sa ai pe Dumnezeu înainte si sa cugeti ca vede orice gând al tau, si nu vei pacatui niciodata. A Lui fie slava în veci. Amin.

ISAIA PUSTNICUL

Despre păzirea minții în 27 capete