Ce este şi ce închipuie coliva?

Creştinii nu cunoşteau nicidecum gîndul cel rău al păgînului împărat. Dar Domnul, Cel cu ochiul Său atotvăzător, a stricat meşteşugul cel tăinuit şi înşelător al călcătorului de lege, pentru că a trimis, (aievea sau în vis), la Arhiepiscopul Evdoxie, care era pe atunci patriarh al Constantinopolului, pe răbdătorul Său de chinuri, sfântul marele mucenic Teodor, care era din rînduiala tironilor. Acesta, venind la arhiereu, i-a zis astfel: „Degrab sculîndu-te, să aduni turma lui Hristos şi să porunceşti cu tărie ca nimeni să nu mănînce bucatele şi băuturile cele ce se vând în târg, căci toate sînt întinate cu sânge din jertfele idoleşti, după porunca păgânului împărat“. Arhiereul întrebă: „Cum s-ar putea ca cei săraci să nu cumpere bucate din târg?“ Atunci i-a grăit sfântul: „Să li se dea colivă şi se va mîngîia neajungerea lor“.

Nepricepîndu-se arhiereul ce este coliva, sfântul l-a luminat: „ Coliva este făcută din grâu fiert şi aşa ne-am obişnuit noi a numi grâul fiert în Evhaita“. După ce a aflat numele Sfântului care apoi s-a făcut nevăzut, patriarhul îndată a adunat toată lumea creştinilor şi le-a spus ceea ce a văzut şi a auzit. Deci, făcînd creştinii colivă, s-au ferit neîntinaţi de meşteşugul vrăjmaşului. Nimeni n-a cumpărat din bucatele împărăteşti, încît toate s-au stricat în săptămâna aceea şi le-au aruncat în mare. Nelegiuitul împărat, văzând că tăinuita lui cursă s-a vădit şi nimic n-a sporit, foarte tare s-a ruşinat. El a poruncit ca iarăşi să se vândă în târg obişnuitele bucate.

În prima sâmbătă a Postului Mare, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte anual această întâmplare minunată, mulţumind lui Dumnezeu şi cinstindu-l pe sfîntul Său rob, Teodor. Vineri seara, la Sfânta Liturghie a Darurilor Înainte Sfinţite, după rugăciunea amvonului, se cântă Canonul Sfântului Mare Mucenic Teodor, compus de Sf. Ioan Damaschin, după care se sfinţeşte coliva şi se împarte credincioşilor.

Ce este şi ce închipuie coliva?

(κόλλυβα, τά — ta kolliva sau κόλλυβον, τό — to kollivon = colivă)

— este o ofrandă ce se aduce pentru sufletele morţilor la zilele rânduite pentru pomenirea lor (în ritualul Bisericii Ortodoxe, la români). Coliva închipuie însuşi trupul mortului şi este o expresie materială a credinţei în nemurire şi înviere, fiind făcută din boabe de grâu, pe care Hristos însuşi le-a înfăţişat ca simboluri ale învierii trupurilor; dupa cum bobul de grâu, ca să încolţească şi să aducă roada trebuie să se îngroape mai întâi în pământ şi apoi să putrezească, tot aşa şi trupul omenesc mai întâi se îngroapă şi putrezeşte, pentru ca să învieze apoi întru nestricăciune (Ioan 12, 24; I Cor. 15, 36 ş.u,). Dulciurile şi aromele care intră în compoziţia colivei reprezintă virtuţile sfinţilor sau ale răposaţilor pentru care se face coliva, sau dulceaţa vieţii celei veşnice pe care sperăm să o dobândească mortul.

Tot Coliva mai are o semnificaţie profundă si tainică: Boabele de grâu, care sunt adunate laolaltă, simbolizează Biserica lui Hristos şi pe membrii ei, cei vii şi adormiţi, care se găsesc împreună în rugăciune. De aceea, la sfârşitul parastasului, cand preotul binecuvintează coliva, creştinii se apropie, apucă cu mânile de marginile farfuriei şi o leagănă în semn de oferire către Dumnezeu.

Acelaşi rost îl are şi coliva simplă, neînsoţită de vin, adusă de cei vii în biserică la ziua numelui lor, spre cinstea şi pomenirea praznicului sau sfinţilor sărbătoriţi în acea zi sau spre pomenirea morţilor care poartă numele acelor sfinţi. Ea se binecuvintează de către preoţi fie seara, la sfârşitul vecerniei, fie (mai des) ziua, la sfârşitul Liturghiei, după rugăciunea Amvonului, printr-o rugăciune deosebită: «Doamne, Cela ce ai făcut toate cu cuvântul Tău…».

Coliva se face la parastase (termene de pomenire: la 40 de zile, 3 luni, 6 şi 9 luni şi la un an de la deces, apoi în fiecare an, până la 7 ani); la sâmbetele morţilor înscrise în calendar; împreună cucoliva se aduc şi colaci sau pâine, vin şi lumânări, care închipuiesc Trupul, Sângele şi Lumina lui Hristos. Obiceiul de a aduce vin la înmormântare şi parastas şi de a stropi cu el cruciş trupul mortului sau mormântul ori pardoseala bisericii (la parastas) reprezintă o datină veche care, după unele păreri, ar fi o prelungire a libaţiunilor (stropirilor) cu vin, pe care strămoşii noştri romani le făceau pe morminte. În creştinism, această stropire aminteşte de aromatele şi balsamul cu care a fost uns Trupul Domnului la punerea Lui în mormânt; vinul acesta preînchipuie şi învierea pentru viaţa cea veşnică. În unele regiuni vinul se amestecă cu untdelemn şi simbolizează, prin stropire, curăţirea trupului de întinăciunea păcatelor, iar în alte regiuni se amestecă cu apă îndulcită ori cu agheazmă şi poartă numele de paos sau paus (lat. pausum = încetare, odihnă, moarte; de aicirepausat sau răposat, adică mort); în unele părţi prin paos (paus) se înţelege ofrandă (vin, pâine, vase) ce se aduce pentru morţi la biserică. În Ardeal se aduce la înmormântări şi parastase numai un colac, fără colivă. În locul ei se aduce un „pom“ (de obicei un brăduţ) împodobit cu zaharicale şi lumânărele, care se poartă înaintea mortului când se îndreaptă spre cimitir, pomul se înfige în mormânt (când se aduce la parastase se dă de pomană). Uneori în loc de pom se ia o simplă ramură care se înfige în colac şi se ridică în timpul cântării (aşa cum se ridică coliva la„Veşnica pomenire…“). Obiceiul de a aduce în loc de colivă un colac şi pom se întâlneşte şi în Moldova, dar aici pomul se aduce numai la 40 de zile de la moarte şi se binecuvântează împreună cu lucrurile care se dau de pomană. La parastas se împart, în biserică, lumânări aprinse, mai întâi preoţilor, ca şi la înmormântare: lumânările acestea simbolizează atât pe Hristos „Lumina lumii“, cât şi lumina candelei credinţei şi a faptelor bune, care însoţesc sufletul celui răposat. Aceeaşi semnificaţie o au lumânările din sfeşnice şi cele care se aprind la căpătâiul mortului ori la morminte, ca şi candelele care ard la morminte.

Cum se găteşte?

Pe scurt se poate spune că această ofrandă, Coliva, se prepară din grâu fiert îndulcit cu miere sau cu zahăr şi se amestecă şi cu nuci pisate şi aromate. Totuşi, pentru cei ce doresc a cunoaşte, adăugăm mai jos reţeta unui astfel de colive, aşa cum se creează şi ornează prin Dobrogea.

Trebuiesc: 1 kg arpacaş, 1 kg zahăr, 1/2 kg nucă curatată şi tocată mărunt, coaja de la 3 lămâi şi 3 portocale, 3 pliculeţe de zahăr vanilat, biscuiţi măcinaţi, zahăr pudră şi cacao pentru ornat.

• Arpacaşul se alege şi se spală în 9 ape.
• Se pune la fiert cu o lingură de zahăr şi 3 farfurii jumăte de apă (aceeaşi farfurie în care am spălat arpacaşul, o putem folosi ca unitate de măsură), până dă în clocot, după care se dă la cuptor la foc mic, amestecându-se din când în când, pâană când absoarbe toată apa.
• Când s-a copt arpacaşul, se lasă la răcit 10 minute şi se amestecă cu zahărul şi mirodeniile, se acoperă cu nucă (pentru a nu face pojghiţă) şi se lasă la răcit de tot.
• Se amestecă cu nuca bine de tot, şi se trece la făcut colivele.
• Se formează colivele, se acoperă cu un strat de pesmet de biscuiţi, apoi cu zahăr pudră şi se decorează.

Articol relatat de portalul dervent.ro