Ce este stresul, dacă nu tocmai starea de orfan faţă de Părintele ceresc?

K.I.: Părintele Porfirie se interesa foarte mult de menţinerea unor legături corecte între soţi şi de instituţia sfântă a familiei. Grija lui permanentă era îndreptată spre creşterea copiilor într-o atmosferă sănătoasă, plină de pace şi de iubire.

H.M.P.: Aveţi perfectă dreptate. Părintele Porfirie se ocupa mai ales de legăturile dintre soţi şi de cele dintre părinţi şi copii.

Când se ducea la el vreun om însurat, care nu avea o soţie bună, sau o femeie căsătorită ce nu avea un soţ bun, dar şi în primul caz şi în al doilea, aceşti oameni îşi purtau crucea cu răbdare, părintele îi numea sfinţi.

Odată a venit la el un om căsătorit, care nu era deloc un soţ bun, dar ridica o biserică. Acesta i-a spus părintelui: – Părinte, eu ridic o biserică frumoasă!

– De ce ridici, binecuvântate, această biserică mică, după ce ai stricat-o pe cea mare, care este casa ta?

K.I.: Cât de frumos i-a spus…

H.M.P.: Mereu le zicea părinţilor să nu se certe niciodată dinaintea copiilor lor, căci copiii, atunci când îi aud pe părinţii lor certându-se, simt că se surpă casa pe ei.

K.I.: Aşa este.

H.M.P.: El spunea astfel: „Copiii trebuie să crească având parte de mângâierea ambilor părinţi, iar tatăl nu trebuie să fie foarte dur. Iar dacă vreodată este nevoie să aplice copilului vreo pedeapsă, să o facă cu foarte mare atenţie şi cu măsură, ca să nu-l traumatizeze pe copil“.

Odată ne-a povestit următoarea întâmplare:

– Odată am luat foarte multe bomboane şi m-am dus la un orfelinat. Am împărţit bomboanele copiilor orfani, dar sufletele lor erau flămânde şi inhibate, aşa că nu aveau puterea să zâmbească. Am plecat de acolo şi m-am dus să iau autobuzul. Când am intrat în autobuz, am văzut că nişte pasageri se certau între ei: „Scoală-te de aici… Aşază-te mai încolo! Strânge-ţi picioarele…“ Strigau unul la altul şi se înjurau. Atunci m-am gândit: „Copiii aceia sunt orfani de tatăl pământesc, iar aceşti copii sunt orfani de Tatăl ceresc“.

Şi părintele Porfirie a continuat:

– Pentru că oamenii sunt orfani de Dumnezeu, Care înseamnă bucurie, ei nu mai ştiu ce fac şi îşi ies din fire. Dar dacă omul reintră pe drumul lui Dumnezeu şi al Bisericii şi-L cunoaşte pe Tatăl său ceresc, atunci el nu se mai poartă ca un orfan şi este tot timpul plin de bucurie. Ce este stresul, dacă nu tocmai starea de orfan faţă de Părintele ceresc?

Extras din ”Patericul secolului XX”

Articol relatat de portalul pateric.ro