Ce tip de piele prezintă cel mai mare risc de cancer

652x450_107182-cancerul-de-piele-prin-ce-semne-tipice-il-poti-depista

Toată lumea știe că expunerea la soare crește riscul de cancer de piele, dar există și o predispoziție genetică pentru această boală. Află care este tipul de piele cu cel mai mare risc de a face cancer.

Oamenii cu ochi albaștri sau verzi au un risc mai mare de a face cancer de piele, potrivit prevention.com. Dacă ai avut în familie cazuri de melanom, riscul crește cu 50%.

Toată lumea poate face această boală, însă medicii clasifică tipurile de piele de la 1 la 6, pentru a stabili cine este mai expus. Potrivit Centrului de Control al Bolilor, oamenii din prima și a doua categorie au riscul cel mai mare. În cazul lor, soarele reprezintă un pericol tot anul, chiar și în sezonul rece, de aceea ar trebui să folosească mereu cremă cu protecție solară.

Cum recunoști cele mai periculoase tipuri de piele

Dacă te numeri printre cei care au tipul II de piele, te arzi ușor când stai la soare și nu prea te bronzezi. Ochii tău sunt albaștri, gri sau verzi, iar culoarea părului este blond închis sau maro deschis. Pielea ta este palidă, ai tonuri aurii, iar în unele locuri ai pistrui.

Pielea de tip I este cea mai expusă riscului de cancer și se arde la fiecare expunere la soare. Dacă intri în această categorie, nu reușești niciodată să te bronzezi. Ochii tăi sunt albastru deschis, gri deschis sau verde deschis, părul tău este roșcat, blond deschis sau blond, iar pielea ta este ivorie și are pistrui în unele zone.

Dacă pielea ta este tip 1 sau 2, trebuie să îți iei mai multe măsuri de protecție. Folosește creme cu protecție solară mare și nu sta în soare între 10 și 16. Investește într-o pereche de ochelari de soare cu protecție mare, pentru că și ochii tăi trebuie să fie protejați.

Oamenii cu tipul III de piele suferă rar de arsuri solare și reușesc, uneori, să se bronzeze. Sunt predispuși la leziuni ale pielii, precum și cancere de tipul carcinomului bazocelular sau carcinomului cu celule scuamoase. Aceste persoane pot face și melanom, de aceea este important să folosească zilnic cremă cu protecție solară 15 și să poarte ochelari de soare.

Pielea tip IV se bronzează ușor și nu prea suferă de arsuri solare. Totuși, oamenii care intră în această categorie au, de asemenea, un risc să facă cancer, chiar dacă este mai mic. Și ei sunt obligați să folosească zilnic crema cu protecție solară.

Un risc scăzut de cancer de piele îl au oamenii cu pielea de tip V și VI, mult mai închisă la culoare. Nu înseamnă, însă, că sunt protejați, de aceea trebuie să își ia și ei măsuri de siguranță.

Indiferent de ce tip de piele ai, examineaz-o în fiecare lună și vezi dacă au apărut leziuni neobișnuite sau dacă alunițele mai vechi încep să crească. Această examinare îți poate salva viața!

Sursa: unica.ro

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.