Cea mai mare minune ce am văzut-o

În vremurile de pe urmă, spun Sfinții Părinți, că oamenii vor fi atrași peste măsură de fenomenele paranormale (paranormale = paralele cu normalul), de marile enigme, minuni și vedenii.

Acest lucru îl vedem cu ușurință în viața noastră de toate zilele, vedem cum întreaga societate este bântuită de promovarea unui stil de viață înrudit cu fenomenalul, cu extraordinarul. Până și oamenii din Biserică au această înclinație spre minuni și vedenii, vise și descoperiri. Biserica ne învață să fugim de aceste manifestări căci sunt foarte periculoase și vătămătoare, patericul ne prezintă din viața nevoitorilor multe suflete înșelate de diavol pe tărâmul imaginației, minunilor, vedeniilor și viselor. Mulțimea sectelor și mai ales penticostalii au ca element de bază acest tip de înșelare pentru creștinii neștiutori, slabi în credință și ușor de păcălit.

Părinții ne învață că cea mai mare minune (întâi de toate) pentru fiecare în parte este să-și vadă păcatele, iar o minune mai mare ca aceasta este să le plângă cu pocăință adevărată.

Părintele Epifanie a fost întrebat odată:
– Părinte, ați văzut vredată vreo vedenie?
– Nu, frate. Nici n-am văzut, nici nu vreau să văd. Ceea ce vreau să văd sunt numai păcatele mele.
Un creștin ciudat l-a întrebat odată pe Stareț :
– Părinte, în viața dumneavoastră ați văzut minuni?
– Minuni? Numai minuni am văzut! – răspunse starețul.
Curios, acel creștin îl rugă cu un interes deosebit:
– Vreau să-mi povestiți cea mai mare minune pe care ați văzut-o!
– Cea mai mare minune ce am văzut-o este că Dumnezeu a venit pe pământ să mă mântuiască pe mine, cel mai păcătos dintre oameni.
Atunci curiosul îi spuse dezamăgit:
– Asta ați avut să-mi spuneți?
– Fiule, există altă minune mai mare ca aceasta? – întrebă Starețul.

extras din Crâmpeie de viață, Din viața și învățătura părintelui Epifanie Teodoropulos, Ed. Evanghelismos