Ceea ce vă spun eu acum nu ştiu dacă există în cărţi

Cuvântările de mai jos ale Maicii Marina Lupău au fost ţinute la Arad şi la Mănăstirea Morisena, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naşterea Părintelui Arsenie Boca.

Ceea ce am auzit şi m-a marcat pe mine, vă împărtăşesc şi dumneavoastră. Ceea ce vă spun eu acum nu ştiu dacă există în cărţi. O creştină se ducea la Drăgănescu, la Părintele. Şi în tramvai era un bătrân cu traista pe umăr, slab, cu barba nearanjată, amărât, rodea un colţ de pâine. Dar toţi din tramvai, şi casieriţa, şi oamenii, ziceau să-l dea jos, că n-are bilet. Şi femeia asta, care mergea le Drăgănescu, zice: „Lăsaţi că-i iau eu bilet moşului, numai lăsaţi-l în pace.” I-a luat bilet, l-a aşezat pe scaunul ei, s-a întins săracul şi rodea la pâine liniştit… Dragii mei, merge femeia două scaune înainte şi, când se uită în spate, nu mai e moşul! Umblă ea prin tramvai să-l caute, li nu ştia ce să facă, să creadă, că tramvaiul nu s-a oprit în nicio staţie, şi moşul nu-i nicăieri. Când s-a oprit tramvaiul, s-a dat jos, s-a uitat, tot nu l-a văzut pe moş. Şi s-a dus în drumul ei, spre Drăgănescu. Şi când ajunge la biserică, o întâmpină Părintele şi zice: „Mulţam, mă, de bilet, că de nu-mi luai, mă dădeau aia jos”. Femeia a înmărmurit, iar Părintele zice: „Da, măi, voi veniţi la mine şi eu mă uit să văd care vi-s faptele şi purtările voastre, dacă veniţi la mine”.

Pe vremuri, venea o credincioasă la mănăstirea Sâmbăta, dar nu când era părintele aici. În drum spre mănăstire, a întâlnit odată un soldat tremurând de frig sub un stejar mare, secular. Era o burniţă de toamnă, aşa cum sunt ploile alea reci. Se opreşte femeia în dreptul lui, că i-a inspirat milă soldatului, a rupt o bucată de cozonac şi i-a dat, după care se gândeşte şi i-l dă pe tot, şi îi dă plasa, cu ce mai avea. După câteva luni, poate mai mult, femeia se duce la Drăgănescu, la Părintele. A rezolvat ce avea pe acolo şi, când să plece, când era pe la poartă, o strigă Părintele: „Mă, hai c-ai uitat ceva”. Şi femeia se gândea ce-a putut uita. Când ajunge lângă Părintele, îi dă plasa şi-i zice: „Mulţam, mă, să ştii că n-am mai căpătat nimic”. Şi îi zice, ca şi celeilalte; „Da, mă, voi veniţi la mine, veniţi la mănăstire, şi m-am uitat să văd care vi-s faptele voastre”.

Pr. Arsenie Boca – Un om mai presus de oameni. Marturii, volumul 4, Ed. Agaton