Cei care vor să dobândească răbdare şi să ducă o viaţă în linişte duhovnicească să zică rugăciunea aceasta: „Doamne, Dumnezeul nostru…”

Bun lucru este a fi statornic în dreapta credinţă care te face prin nădejde şi dragoste să le depăşeşti pe toate, cât de multe rele, necazuri şi dureri ar fi în viaţa ta, şi să ajungi la acea mult dorită pace şi linişte sufletească.

Dumnezeul nostru, al dragostei, grijii şi milostivirii şi al tot binele nu îngăduie să fim ispitiţi peste măsura puterilor noastre. Domnul ne ajută ca să înfruntăm toate încercările, dar să ne trudim în această luptă cu răul, să nu aşteptăm doar intervenţia Tatălui.

Iată ce ne învaţă Avva Dorotei: „Fie că ne face cineva bine, fie că suferim rele din partea cuiva, datori suntem a privi în sus şi a da mulţumită lui Dumnezeu pentru tot ce se întâmplă cu noi, pururea mustrându-ne pe noi înşine şi spunând, precum spuneau Sfinţii Părinţi, că dacă se întâmplă cu noi vreun lucru bun este lucrul purtării de grijă a lui Dumnezeu, iar dacă se întâmplă ceva rău, de vină sunt păcatele noastre, căci cu adevărat orice pătimim, pentru păcatele noastre pătimim”.

Răbdare şi pace, fraţilor, la care ajungem cu ajutorul Domnului prin rugăciune. Numai ea ne întăreşte şi ne face să depăşim toate greutăţile şi durerile şi ne face capabili să poposim în lumea păcii divine.

Iar cei care vor să dobândească răbdare şi să ducă o viaţă în linişte duhovnicească să zică rugăciunea: „Doamne, Dumnezeul nostru, Care ai răbdat prigonirile, batjocurile şi chiar moartea pe cruce pentru mântuirea noastră, Cel ce ai spus că prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre, arată-mi mie, păcătosului, milele tale cele bogate şi dăruieşte-mi duhul răbdării, ca sufletul meu cel încercat să dobândească alinare.

Vezi deznădejdea care mă ispiteşte, vezi încercarea prin care trec şi ajută-mă să ies din ea curăţit de păcate şi pregătit să-Ţi slujesc în toate zilele vieţii mele, şi să slăvesc Numele Tău cel sfânt, cântând împreună cu toţi îngerii şi sfinţii: Aliluia!”.

Preot Octavian Moşin

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.