Cel mai mare demon, care a secerat milioane de suflete
Am văzut, pe unele pomelnice pe care le aduceţi, că pomeniţi pe dracul Noroc, zicând: „pentru norocul fetei, pentru norocul băiatului, pentru norocul familiei“. Ce mi-ai pus pe dracul pe pomelnic? Voi ştiţi cine a fost Noroc? Cel mai mare demon, care a secerat milioane de suflete. Voi vedeţi că, până la venirea lui Iisus Hristos, China, India, Japonia şi Insula Java şi atâtea state se închinau la idoli, la diavoli, la Brahma, lui Buda, lui Krishna, lui Zoroastru şi la toţi dracii? Voi ştiţi că până la venirea Domnului, oamenii sălbatici şi nebuni, pentru fiecare păcat aveau un zeu?
Marte, zeul războiului. Când aduceau statuia lui, îndată trebuia să se facă război, să omoare cât mai mulţi oameni, că aşa îi plăcea.
Venera, zeiţa discordiei. Când îi aduceau statuia, trebuia ca toţi să se sfădească şi să se bată, că aşa-i plăcea zeiţei discordiei.
Nemfis, zeiţa frumuseţii. De-acolo ne-au rămas cerceii şi podoabele femeieşti. Când o aduceau, îi puneau cercei de aur, mărgele de aur şi toţi trebuiau să fie pudraţi, cu zorzoane, inele, cercei şi să joace în faţa ei. Că aşa-i plăcea zeiţei Nemfis.
Apoi Afrodita, zeiţa desfrâului. Îi aduceau statuia şi o trăgeau într-o pădure deasă şi acolo bărbaţii şi femeile făceau cele mai mari urgii înaintea ei, că aşa îi plăcea ei, desfrâul şi urgiile.
Era Neptul, zeul apelor, Uranus, zeul pământului.
Era şi Moloh, zeul fericirii, la romani, la sumerieni şi la cartaginezi. Cum era acest zeu Moloh sau Noroc, cum îi zicem astăzi? I se purta statuia într-o căruţă cu două roţi, făcută din aramă sau din argint. În spate, zeul Noroc avea un cuptor de aramă şi în faţa lui o tigaie din aramă; şi-i dădeau foc lui Noroc pe la spate, până se înroşea şi tigaia, şi el. Popii lui purtau în mâini nişte securi mari, ascuţite.
Ce jertfă primea Noroc? Numai copii sugari de la mamele lor. Veneau în satul tău, de unde eşti tu. Trăgeau căruţa lui Noroc cu tigaia roşie, înfierbântată, şi strigau, bătând din palme: „Cine vrea să aibă noroc, să aducă jertfă lui Noroc!…“ Atunci, nebunele de femei ziceau una alteia: „Cumătră, îţi dai copilul?“ „Îl dau, ca să am noroc!“.
Lua muierea copilul de la sân şi îl dădea în mâna slujitorului idolesc, care îl tăia bucăţi şi îl punea în tigaia lui Noroc să se frigă. Până la 40-50 de copii se puneau odată în tigaia aceea. Mirosea în urma lui numai a friptură de copii proaspeţi.
Aşa a secerat dracul Noroc milioane de copii. S-au dus mamele lor în fundul iadului. Acolo stau în vecii vecilor, că au dat jertfă lui Noroc.
Voi nu vedeţi ce zice Isaia? „Vai de cei ce fac masă dracilor şi aduc jertfă lui Noroc!“ Şi voi, creştinilor, îi scrieţi numele pe pomelnic. Vai de mine! Mare nebnie, mare rătăcire! N-ai pe Dumnezeu? Pui pe dracul Noroc?
Numai ce auzi pe beţivi la crâşmă, zicând: „Hai noroc, cumătre!“ Uneori, vezi creştini pe drum că se salută: „Hai noroc, vecine!“. Dacă l-ai întreba cine-i noroc, nu ştie, dar ştie să-l pomenească.
Mai chemi pe dracul Noroc după atâtea mii de an? Te închini lui satana? Zi: „Bună ziua, cumătre! Bună ziua, vecine! Bună seara, mătuşă!“ Când zici „bună ziua“, arăţi că Dumnezeu e bun.
Vă rog să nu-l mai puneţi pe pomelnicele voastre şi nici să nu-l mai pomeniţi pe idolul Noroc!
Extras din „Ne vorbeste parintele Cleopa”, vol. 7, Manastirea Sihastria, Ed. Agaton
In primul rand se scrie BUDHA si nu cred ca acesta a fost drac, hai sa o lasam mai moale cu fanatismul religios. Cred ca ar trebui sa ne toleram mai mult unii pe altii.
1. Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi El şedea lângă lacul Ghenizaret,
2. A văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele.
3. Şi urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile.
4. Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi.
5. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele.
6. Şi făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele.
7. Şi au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde,
8. Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos.
9. Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră.
10. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni.
11. Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.
„Pomeneşte-mă Doamne când vei veni întru Împărăţia Ta!” (Luca 23, 42).
o fi cu noroc sau nu o fi ?????
Binecuvantarea MAMEI si a TATALUI CERESC !!!!
1. În zilele acelea a ieşit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea.
2. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria.
3. Şi se duceau toţi să se înscrie, fiecare în cetatea sa.
4. Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David.
5. Ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată.
6. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască,
7. Şi a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei.
8. Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor.
9. Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare.
10. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul.
11. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David.
12. Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle.
13. Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând:
14. Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!
15. Iar după ce îngerii au plecat de la ei, la cer, păstorii vorbeau unii către alţii: Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut.
16. Şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc, culcat în iesle.
17. Şi văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil.
18. Şi toţi câţi auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori.
19. Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa.
20. Şi s-au întors păstorii, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră şi văzuseră precum li se spusese.
21. Şi când s-au împlinit opt zile, ca să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger, mai înainte de a se zămisli în pântece.
22. Şi când s-au împlinit zilele curăţirii lor, după legea lui Moise, L-au adus pe Prunc la Ierusalim, ca să-L pună înaintea Domnului.
23. Precum este scris în Legea Domnului, că orice întâi-născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului.
24. Şi să dea jertfă, precum s-a zis în Legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel.
25. Şi iată era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; şi omul acesta era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era asupra lui.
26. Şi lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului.
27. Şi din îndemnul Duhului a venit la templu; şi când părinţii au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii,
28. El L-a primit în braţele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis:
29. Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace,
30. Că ochii mei văzură mântuirea Ta,
31. Pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor,
32. Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel.
33. Iar Iosif şi mama Lui se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc.
34. Şi i-a binecuvântat Simeon şi a zis către Maria, mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri.
35. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.
36. Şi era şi Ana proorociţa, fiica lui Fanuel, din seminţia lui Aşer, ajunsă la adânci bătrâneţe şi care trăise cu bărbatul ei şapte ani de la fecioria sa.
37. Şi ea era văduvă, în vârstă de optzeci şi patru de ani, şi nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni.
38. Şi venind ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim.
39. După ce au săvârşit toate, s-au întors în Galileea, în cetatea lor Nazaret.
40. Iar Copilul creştea şi Se întărea cu duhul, umplându-Se de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui.
41. Şi părinţii Lui, în fiecare an, se duceau de sărbătoarea Paştilor, la Ierusalim.
42. Iar când a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul sărbătorii.
43. Şi sfârşindu-se zilele, pe când se întorceau ei, Copilul Iisus a rămas în Ierusalim şi părinţii Lui nu ştiau.
44. Şi socotind că este în ceata călătorilor de drum, au venit cale de o zi, căutându-L printre rude şi printre cunoscuţi.
45. Şi, negăsindu-L, s-au întors la Ierusalim, căutându-L.
46. Iar după trei zile L-au aflat în templu, şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi întrebându-i.
47. Şi toţi care Îl auzeau se minunau de priceperea şi de răspunsurile Lui.
48. Şi văzându-L, rămaseră uimiţi, iar mama Lui a zis către El: Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aşa? Iată, tatăl Tău şi eu Te-am căutat îngrijoraţi.
49. Şi El a zis către ei: De ce era să Mă căutaţi? Oare, nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?
50. Dar ei n-au înţeles cuvântul pe care l-a spus lor.
51. Şi a coborât cu ei şi a venit în Nazaret şi le era supus. Iar mama Lui păstra în inima ei toate aceste cuvinte.
52. Şi Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni.