Cele cinci răni ale lui Iisus nu sunt vorbe, ci o realitate înfricoşătoare

Îmi scrii că ai auzit de la femeile bătrâne un „basm” despre cele cinci răni ale lui Iisus, şi întrebi cum a luat naştere acest basm.

Vai, fiică, citeşte Noul Testament! Vai, sârbilor, nu vă faceţi de ruşine înaintea cerului şi pământului prin necunoaşterea credinţei voastre! Lăsaţi deoparte toate celelalte învăţături şi lecturi până ce veţi învăţa mai întâi ceea ce e mai important şi mai mântuitor. Mai întâi vine cunoaşterea credinţei, şi după aceea toate celelalte învăţături. În Anglia toată lumea citeşte Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu. Şi oamenii de stat şi politicienii şi cărturarii şi muncitorii obişnuiţi îşi dau osteneala ca întotdeauna să îşi săreze cuvintele, discursurile, articolele, cărţile prin cuvinte din Sfânta Scriptură, să dea tărie şi podoabă cuvintelor omeneşti prin cuvintele dumnezeieşti, cum s-ar împodobi nişte coliere de sticlă cu diamante.

Iar cele cinci răni ale lui Iisus nu sunt vorbe, ci o realitate înfricoşătoare. Ca atare, ele trebuie cunoscute chiar mai bine decât cuvintele. Două răni în mâini, două răni în picioare, una în coastă. Toate cinci rănile de la cuie negre, ca şi de la mai negrul încă păcat omenesc. Străpunse mâinile, cu care binecuvânta. Străpunse picioarele, cu care umbla şi călăuzea pe singura cale dreaptă. Străpuns pieptul, ce revărsa din sine focul iubirii cereşti în piepturile omeneşti răcite.

Fiul lui Dumnezeu a îngăduit să I se străpungă cu fier mâinile pentru păcatul multelor mâini – al unei păduri de mâini – care au ucis, au furat, au dat foc, au jefuit, au întins curse, au făcut silnicii; şi să I se străpungă picioarele pentru păcatul multor picioare – al unei păduri de picioare – care au umblat spre rău, au rătăcit nevinovăţia, au prigonit dreptatea, au pângărit sfinţenia, au călcat bunătatea; şi să I se străpungă pieptul pentru multele inimi împietrite – un munte de inimi – în care s-a născut toată răutatea şi toată lipsa de Dumnezeu, şi gândurile hulitoare, şi poftele dobitoceşti, şi în care de-a lungul tuturor veacurilor au fost făurite planurile de iad ale fratelui împotriva fratelui, ale vecinului împotriva vecinului, ale oamenilor împotriva lui Dumnezeu.

Străpunse au fost mâinile lui Iisus – ca mâinile fiecăruia să se curăţească de faptele păcătoase. Străpunse au fost picioarele lui Iisus – ca picioarele fiecăruia să se abată de la căile păcătoase. Străpuns a fost pieptul lui Iisus – ca inima fiecăruia să se cureţe de poftele şi de gândurile păcătoase.

Când cumplitul Cromwell, dictatorul Angliei, a început să ia mănăstirilor averea şi să le închidă, pe pământul Angliei a luat naştere o procesiune zgomotoasă, alcătuită din câteva sute de mii de fiinţe omeneşti, ca semn al nemulţumirii poporului. Înainte erau purtate steaguri cu înscrisul: Cele cinci răni ale lui Iisus, şi se cântau cântece duhovniceşti şi se slujeau slujbe Dumnezeieşti pe câmpuri. Cumplitul dictator s-a înspăimântat foarte şi s-a temut mai mult de acele steaguri decât de orice altceva, şi a murit în silnicia sa.

Cele cinci răni ale lui Iisus să te înveţe, fetiţă, să-ţi pironeşti cele cinci simţuri de Dumnezeul Cel Viu.

Cele cinci răni ale lui Iisus sunt cele cinci izvoare ale sângelui preacurat prin care a fost spălat neamul omenesc, prin care a fost sfinţit pământul. Prin aceste cinci izvoare a curs tot sângele Dreptului, până la ultima picătură. Domnul Cel făcător de minuni, Care a ştiut a înmulţi pâinea şi a hrăni cu cinci pâini 5000 de flămânzi, înmulţeşte neîncetat acest preacurat sânge al Său şi prin el hrăneşte şi adapă din mii de altare multe milioane de credincioşi. Aceasta este Sfânta Împărtăşanie, fiică a Iui Iisus.

În Vinerea Mare lipeşte-te cu sufletul de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu sub cruce, ca şi pe tine să te spele sângele de viaţă făcător din cele cinci răni ale lui Iisus. Ca sufletele curăţite şi înviate să poată duminica, dimpreună cu Mironosiţele, striga cu veselie: Hristos a înviat!

Extras din ”Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi” – Ed. Sophia