Cheia care deschide porțile Împărăției Cerurilor

La nuntă, adică în Împărăţia Cerească, vor intra numai cei care, asemenea celor cinci fete înţelepte, vor avea candelele credinţei aprinse cu uleiul milosteniei. Cei care nu au făcut milostenie vor rămâne afară din Rai, chiar de ar fi împodobiţi cu marea virtute a fecioriei.

Fără milostenie, nu există mântuire! Lucrul acesta este vădit şi de pilda celor zece fecioare, în care Domnul aseamănă Împărăţia Cerurilor cu o nuntă, iar pe oameni îi aseamănă cu zece fete, toate fecioare, care luând candelele lor, au ieşit să-l întâmpine pe mire. Mirele din această pildă nu este nimeni altcineva decât Hristos, Care va veni cândva să judece viii şi morţii.

Atunci, la nuntă, adică în Împărăţia Cerească, vor intra numai cei care, asemenea celor cinci fete înţelepte, vor avea candelele credinţei aprinse cu uleiul milosteniei. Cei care nu au făcut milostenie vor rămâne afară din Rai, chiar de ar fi împodobiţi cu marea virtute a fecioriei.

Milostenia este cheia care deschide porțile Împărăției Cerurilor

Sfântul Ioan Gură de Aur

Extras din ”Problemele vieții”, Ed. Egumenița, Galați, 2007, pag. 265

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.