Copilul de azi este tratat, ca regulă generală, ca o mică zeitate în familie

Conferinţa ţinută de ieromonahul Serafim Rose în anul 1982 în mânăstirea întemeiată de el la Platina, în munţii Californiei, în care părintele ne pune în gardă asupra principalelor pericole duhovniceşti ce ne ameninţă în ziua de azi.

Oricine priveşte viaţa contemporană din perspectiva vieţii normale pe care o duceau oamenii în vremurile de mai înainte – să zicem Rusia, sau America, sau orice altă ţară din Apusul Europei din secolul al XIX-lea nu poate să nu-şi dea seama de cât de anormală a devenit viaţa de acum. Întregul concept de autoritate şi ascultare, de decenţă şi politeţe, de comportament public şi particular – toate s-au schimbat radical, au fost răsturnate cu excepţia câtorva comunităţi – de opinii creştine de un anumit tip – care încearcă să păstreze aşa numita concepţie de viaţă – de modă veche.

Viaţa de azi poate fi caracterizată drept autonomă şi răsfăţată. Încă din fragedă vârstă copilul de azi este tratat, ca regulă generală, ca o mică zeitate în familie: capriciile îi sunt alimentate, dorinţele îndeplinite; este înconjurat de jucării, distracţii, confort; nu este pregătit şi educat după principiile stricte ale comportamentului creştin, ci este lăsat să se dezvolte pe orice cale ar vrea el să o apuce. În general este de ajuns să spună Vreau! sau Nu vreau să fac! pentru ca indulgenţii părinţi să se încline în faţa lui şi să-l lase să facă ce doreşte. Probabil aceste lucruri nu se întâmplă întotdeauna în fiecare familie, dar se întâmplă destul de des pentru a fi considerată regulă de comportament în creşterea copiilor şi chiar şi cei mai bine intenţionaţi părinţi nu scapă în întregime de sub influenţa ei. Chiar dacă părinţii încearcă să-l crească pe copil într-un mod strict, vecinii încearcă să facă altceva. Părinţii trebuie să ia în consideraţie şi aceste lucruri când îşi educă copilul.

Când un astfel de copil ajunge adult, el, în mod firesc, se înconjoară cu aceleaşi tipuri de lucruri cu care era obişnuit în copilărie: confort, distracţii, şi jucării pentru adulţi. Viaţa devine astfel o goană după distracţie. Acest cuvânt nu se afla în nici un vocabular. În Rusia secolului XIX sau în orice altă ţară serioasă civilizată, unde nimeni nu ar fi desluşit înţelesul acestui cuvânt.

Viaţa aceasta, care este o fugă constantă după distracţii şi este lipsită de orice înţeles serios, l-ar face pe un vizitator dintr-o ţară de secol XIX, care s-ar uita la programele noastre cele mai populare de televiziune, care ar vedea parcurile de distracţii, reclamele, filmele, muzica, să creadă că a nimerit într-o ţară a imbecililor care au pierdut orice contact cu realitatea. De obicei, nu luăm această perspectivă în consideraţie, pentru că trăim în această societate şi o luăm de bună.

Câţiva analişti ai vieţii contemporane au numit tineretul de azi cu sintagma de generaţia eu, iar vremurile noastre epoca narcisismului, caracterizate printr-o slujire şi fascinaţie a sinelui care împiedică o dezvoltare normală a fiinţei umane. Alţii vorbesc de universul de plastic sau de lumea fanteziei în care mulţi oameni trăiesc acum, neputând să înfrunte sau să înţeleagă realitatea lumii înconjurătoare sau a propriilor probleme.

Când generaţia eu se îndreaptă spre religie – ceea ce se întâmplă frecvent în ultimele decenii – este de obicei spre forma de plastic sau fantastică a ei: o religie dezvoltată prin sine (unde sinele rămâne obiect de adorare) de brainwashing sau mind-control, de guru zeificaţi, de căutare a OZN-urilor şi a fiinţelor extraterestre, de stări spirituale anormale. Nu vom aprofunda aceste manifestări, care probabil vă sunt destul de familiare, ci doar vom discuta puţin mai târziu despre cum acestea influenţează viaţa duhovnicească a creştinului ortodox din zilele noastre.

Este important pentru noi a înţelege, în încercarea noastră de a trăi o viaţă creştină azi, că lumea care sa format în vremurile noastre răsfăţate face presiuni asupra sufletului, fie în viaţa religioasă, fie în cea seculară, presiuni care sunt de natură totalitară. Aceasta se sesizează uşor la cultele care dezvoltă dependenţă psihică – care s-au bucurat de atâta publicitate în ultimii ani – şi care cer supunere totală faţă de un auto-proclamat om sfânt, dar la fel de evident este şi în viaţa seculară, unde omul nu se confruntă doar cu câte o ispită ici colo, ci cu o stare întreagă de ispitire care îl atacă, fie prin muzica de fond din pieţe sau de la locul de muncă sau în mijloacele de transport, fie prin indicatoarele publice şi hărţile oraşelor, prin muzica modernă adusă chiar şi în campinguri montane sau cantonamente, chiar şi acasă, unde televizorul ajunge de multe ori să fie stăpânul ascuns al casei, dictând valorile, opţiunile şi gusturile moderne.

Dacă ai copii mici ştii cât de adevărate sunt aceste lucruri; când au văzut ceva la televizor este foarte greu să lupţi împotriva acestei noi opţiuni care este întărită cu autoritate de către televizor. Mesajul acestei ispite universale care îl atacă pe omul de azi – destul de evident în formele seculare, dar de obicei mai ascuns în formele religioase – este: trăieşte pentru prezent, simte-te bine, relaxează-te, fii comod! În spatele acestui mesaj se află altul, mult mai sinistru, camuflat, care este dat pe faţă numai în ţările oficial atee, care se află cu un pas înaintea lumii libere din acest punct de vedere. De fapt ar trebui să înţelegem că ceea ce se întâmplă în lume azi este foarte asemănător de la un loc la altul, indiferent că are loc în spatele Cortinei de Fier sau în lumea liberă.

Există mai multe varietăţi, dar atacul este acelaşi pentru a ne câştiga sufletul. În ţările comuniste există o doctrină atee oficială. Ţi se spune deschis ceea ce trebuie să faci: să uiţi de Dumnezeu şi de orice altă viaţă în afară de cea prezentă; să-ţi scoţi din viaţă frica de Dumnezeu şi respectul pentru lucrurile sfinte; să-i priveşti pe cei ce cred în Dumnezeu în modul tradiţional ca duşmani pe care trebuie să-i extermini. Se poate lua ca simbol al vremurilor noastre lipsite de griji, iubitoare de distracţii şi auto-idolatrie, Disneyland-ul american; dacă-i aşa, atunci să nu neglijăm a vedea în spatele acestuia-simbolul mult mai sinistru care ne indică încotro se îndreaptă cu adevărat generaţia eu. Gulagul Sovietic, lanţul de lagăre de concentrare care deja guvernează viaţa a aproape jumătate din populaţia lumii.

Articol relatat de portalul cuvseraphimrose.wordpress.com