Cum l-a salvat de la bataie pe Arhim. Teofan citirea acatistului Maicii Domnului

Mântuiţi-vă! Ştiţi deja din experienţă că tot ce v-a spus N.N. este o minciună sfruntată. Nici metaniile nu-s făcute în van, nici acatistele nu-s lipsite de însemnătate.

Să vă povestesc o întâmplare. Răposatul Teofan, arhimandritul din Kirilovsk, călătorind din Petersburg, s-a oprit ca să înnopteze. Acolo erau unii care se pregătiseră să-l ia la bătaie. Ucenicul a observat şi i-a spus stareţului, şi bătrânul şi-a dat seama că aşa este. Fără însă a băga în seamă aceasta, el a aprins cu nădejde o lumânare şi a început să citească un acatist Maicii Domnului, pravila lui dintotdeauna. Nu a ajuns cu acatistul la jumătate, că au şi început să bată în geam nişte trecători – un convoi parcă – şi să strige: „Părinte arhimandrit! haide să mergem, că împreună ne va fi mai vesel. Înhamă caii, te aşteptăm.” Au înhămat caii pe dată, au ieşit din curte şi au pornit-o la drum. Când au depăşit pericolul, convoiul a dispărut, iar părintele arhimandrit a ajuns cu bine la mănăstirea sa. Iată că acatistul nu a fost citit în zadar.

Dacă vom face speculaţii filozofice, ne vom încurca la orice mărunţiş, dar dacă în simplitatea inimii vom accepta toate pravilele, ne va fi spre mântuire. Toţi sfinţii care I-au bineplăcut lui Dumnezeu, câte metanii n-au făcut – nimeni nu le știe numărul – şi câte rugăciuni n-au spus? Cu toţii au petrecut lăuntric în nevoinţa rugăciunii şi s-au mântuit prin ea.

Dar ce, N.N. vrea să primească harul căscând gura, ca şi quakerii sau molocanii, care spun: „Biserica e în coaste, nu în grinzi?” Căci, fară această pravilă de rugăciune şi ascetică, omul va sta ca în bătaia vântului, sau, mai rău, ca şi cum ar fi gol – goluţ în arşiţa gerului. Iar umblând în această pravilă, este ca și cum ar fi îmbrăcat în haine călduroase şi ocrotitoare. Dar dumneavoastră le ştiţi pe toate acestea. Vasăzică, n-aveţi de ce să vă îndoiţi din pricina unor vorbe goale. Privitor la ceea ce a fost, nu pot să vă spun nimic; luaţi-o ca pe o încuviinţare de la Maica Domnului, că drumul pe care mergeţi este cel drept.

Asemenea semne sau îndrumări nu se dau sfinţilor, ci celor care îşi caută mântuirea şi au nevoie de povăţuire. Vedeţi singură că se întâmplă la vremea cea mai potrivită. Şi înălţaţi mulţumiri Preacuratei Stăpânei noastre, care s-a pogorât atât de mult în întâmpinarea neputinţei dumneavoastră, ca să vă risipească îndoiala. Aşa să gândiţi, că dumneavoastră — cea neputincioasă şi cuprinsă de îndoieli — aţi avut nevoie de povăţuire – care vi s-a dat, şi n-are niciun rost să vă înălţaţi. Să mulţumim Preacuratei Ocrotitoarei noastre şi să plângem că o obosim atât de mult cu îndoielile noastre, încât trebuie să facă mereu câte ceva pentru noi.

Sfântul Teofan Zăvorâtul

Extras din „Învățături și scrisori despre viața creștină”, Ed. Sophia, București, 2012, pag. 102-103