Cum ne putem da seama dacă cineva este îndrăcit și nu bolnav psihic?

Într-o relatare profundă, Părintele Paisie Aghioritul explică cu claritate și detalii fine modul în care se poate face diferența între o persoană îndrăcită și una afectată de o boală psihică. Folosindu-se de experiența sa îndelungată și de harul duhovnicesc, el oferă exemple concrete și metode prin care prezența demonică se manifestă în mod evident în fața obiectelor sfinte. Aceste mărturii, pline de înțelepciune și discernământ, oferă o perspectivă asupra luptei spirituale pe care o pot experimenta unii oameni și asupra puterii credinței în confruntarea cu forțele răului.

Citește și: Pericolele ascunse ale talismanelor. Cum devin acestea un instrument al influenței diavolești

Redăm integral mărturia sa:

„- Părinte, cum ne putem da seama dacă cineva este îndrăcit și nu bolnav psihic?

– De aceasta își poate da seama și un medic simplu dar evlavios. Cei care au diavolul sar în sus atunci când se apropie de ceva sfânt. Astfel se vede clar că au diavol. De le dai puțină aghiazmă sau dacă îi însemnezi cu sfinte moaște, se împotrivesc, deoarece diavolul este înghesuit înlăuntrul lor. Iar cei ce suferă de boală psihică nu se împotrivesc deloc. Chiar dacă porți cruce și te apropii de cei îndrăciți, aceștia se neliniștesc și se tulbură. Odată, la o priveghere în Sfântul Munte, niște Părinți mi-au spus că le spune gândul cum că un oarecare mirean, care era acolo, are diavol. M-am așezat în strana alăturată și am lipit de el crucea mea, ce avea din Sfântul Lemn. A sărit în sus și s-a dus în altă parte. Când a mai plecat din lumea care era în biserică, m-am dus iarăși lângă el. A făcut la fel. Atunci am înțeles că într-adevăr avea diavol.

Când îmi aduc la Colibă copii și îmi spun că au diavol, ca să mă încredințez dacă sunt îndrăciți, de multe ori iau o părticică din Sfintele Moaște ale Sfântului Arsenie și o ascund în palmă. Și să vedeți, deși am amândouă palmele închise, copilul, dacă are diavol, se uită cu frică la mâna în care țin sfintele moaște. Iar dacă nu are diavol, ci, de pildă, vreo boală a creierului, nu reacționează deloc. Alteori le dau apă în care mai înainte băgasem părticica de Sfintele moaște, și, dacă au diavol, nu o beau, se îndepărtează. Unui copil îndrăcit i-am dat odată mai întâi dulciuri, ca să i se facă sete, și după aceea i-am adus din acea apă. „Lui Ionică o să-i dau cea mai bună apă”, – i-am spus. Cum a gustat puțin, a început să strige: „Apa asta mă arde. Ce are în ea? „Nimic”, – îi spun. „Ce-mi faci? Mă arde”, – a strigat. „Nu te arde pe tine; pe altcineva îl arde” – îi spun. Îl însemnam cu semnul crucii pe cap, și dădea din mâini și din picioare… Pățise o criză de îndrăcire. Diavolul îl făcuse ghem.”

Citește și: Jertfa supremă a lui Hristos: Moartea Sa a devenit expresia desăvârșită a iubirii divine față de omenire

Relatarea Părintelui Paisie scoate în evidență metodele prin care un duhovnic poate discerne între afecțiuni spirituale și medicale, subliniind totodată importanța credinței și a prezenței harului în procesul de recunoaștere a fenomenelor demonice.