Cum ne vindecăm de mânie?

Mânia, care „ne orbeşte ochii sufletului, nu se câştigă din îndelunga răbdare ce o are aproapele cu noi, ci din suferirea răului aproapelui de către noi”.

Drept aceea, „cei ce caută desăvârşirea blândeţii sunt datori să pună toată strădania, ca să nu se mânie nu numai asupra oamenilor, dar nici asupra dobitoacelor şi nici asupra lucrurilor neînsufleţite”. Suntem datori „să înfrânăm nu numai mânia cea cu lucrul, ci şi mânia din cuget”: „Căci nu foloseşte aşa de mult a-ţi ţine gura în vremea mâniei, ca să nu dai drumul la vorbe furioase, cât foloseşte a-ţi curăţi inima de ţinerea de minte a răului şi a nu învârti în minte gânduri viclene asupra fratelui”.

În concluzie, „leacul desăvârşit al acestei boli acesta este: să credem că nu ne este iertat să ne stârnim mânia nici pentru pricini drepte, nici pentru pricini nedrepte”. (Sfântul Casian Romanul)

Mitropolit Hierotheos Vlachos

Extras din Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, trad. de Irina Luminița Niculescu, Ed. Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pag. 335

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.