Cum să iubesc o femeie care face așa ceva?
De ce cum s-o iubeşti? S-o ierţi, ca pe un om. Ce, ea ştie ce face? „Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!” Păi, dacă ar şti ce face, ar cădea în faţa Domnului şi ar plînge. Vă daţi seama ce ruşine îi va fi atunci cînd o să dea Dumnezeu şi o să vină la pocăinţă? Nu-ţi dai seama cum o să plîngă şi o să-i fie ruşine? Gîndeşte-te la ruşinea ei. Zi: „Doamne, iart-o, că nu ştie ce face!” Odată, Sfîntul Non, episcop, stătea pe scările bisericii cu un sobor de episcopi şi vorbeau treburi dumnezeieşti.
S-a întîmplat atunci să treacă pe lîngă ei cea mai vestită desfrînată a cetăţii, pe nume Pelaghia, înconjurată de o suită de tineri, cu parfumuri, cu miresme. Femeia aceasta era atît de frumoasă, încît Sfîntul Non s-a oprit din discuţia lui, s-a uitat la ea, s-a uitat, s-a uitat, s-a uitat… şi a petrecut-o cu privirea pînă s-a dus. Ceilalţi episcopi şi-au întors privirea, să nu vadă această necuviinţă. La care Sfîntul Non, după ce a trecut, a zis: „Părinţilor, oare n-aţi văzut frumuseţea acestei femei? N-aţi văzut cît de frumoasă şi de minunată era? Cu adevărat, cînd mă uitam la ea, m-am gîndit: cît timp pierde ea la oglindă, să se împodobească, să se parfumeze, să se spele pentru nişte iubiţi pămînteşti, stricăcioşi. Şi eu pentru Mirele Ceresc nu-mi împodobesc sufletul, nu-mi fac atîta vreme.”
Iată la ce s-a gîndit un om curat, al lui Dumnezeu! Şi ştiţi ce s-a întîmplat? Această desfrînată a auzit ce a spus Sfîntul Non şi a venit a doua zi la el, cu bani, bogăţii şi a zis: „Am greşit, ce să fac? Uite, toate astea pe care le-am făcut ţi le dau ţie, le dau la Biserica ta.” Şi sfîntul i-a spus: „Ce-mi trebuie mie bogăţii agonisite prin păcat? Uite, le adunăm aici şi le dăm foc, ca să arătăm că noi n-avem parte la păcat şi nu ne trebuie toate răsplătirile lui!” Şi le-a dat foc. Iar ea a primit botezul şi s-a retras într-o peşteră, unde s-a nevoit toată viaţa ei, cu numele de Pelagheu. Toţi credeau că este bărbat. Că nu ştia unde să se ascundă, dacă era vestită. Şi au găsit-o moartă, şi cînd au dat s-o dezbrace, au văzut că e femeie şi au aflat că era vestita desfrînată de oarecînd. E Sfînta Pelaghia pe care o prăznuim noi, cuvioasă, în Sinaxarul nostru.
Iată cum se uitau sfinţii. Iată ce poate face dragostea, o privire cu dragoste şi o replică simplă, dar adîncă. Ce fac eu?… Bine, ea dansează, ea e goală, dar ce fac eu? Asta s-a întrebat Sfîntul Non şi a găsit prilej de teologie prin acest spectacol, prin vederea unei femei împodobite şi frumoase. Bine, ea e goală pe scenă, dar eu cum sînt? Cum sînt eu gol? Uită-te la tine, uită-te la sufletul tău, că e gol de toată bunătatea! Aşa gîndeau sfinţii. Şi dacă avem gîndul îndreptat către Dumnezeu şi către păcatele noastre, toate sînt frumoase în jurul nostru, toate sînt bune, toate sînt curate, toate sînt prilej de teologie, prilej de a ne gîndi la Dumnezeu, de a înainta în cunoaşterea lui Dumnezeu, în dragostea Lui. Iată cum putem iubi pînă şi o actriţă. Aşa au iubit sfinţii, cum a iubit Sfîntul Non. Acum nu înseamnă că trebuie să ne ducem să căscăm ochii acolo la femei goale, că poate, poate om fi ca Sfîntul Non.
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI – A IUBI ÎNSEAMNĂ A IERTA, EDITURA CATHISMA
Articol relatat de portalul crestinortodox.ro
