Cum să nu dăm putere diavolului asupra noastră?

Noi singuri nu putem sa ne pazim de diavol, noi singuri nu putem sa ne mantuim, noi singuri nu putem sa supravietuim. Harul lui Dumnezeu este cel care ne pazeste si ne intareste, spre a birui.

Vietuind in necredinta, diavolul se va multumi cu a ne ispiti si a ne dobora sistematic, putin cate putin, cati omul necredincios traieste pentru lumea aceasta trecatoare. Cu cat de vom intari insa in credinta, in nadejde si in dragoste, cu atat diavolul ne va lupta mai tare si mai pe fata, deoarece, crezand, vom tanji dupa Dumnezeu si dupa viata cea vesnica.

Cu cat este omul mai slab, cu atat nu ingaduie Dumnezeu diavolului sa il atinga in chip vazut. Cand insa crestinul a inceput sa paseasca pe calea cea stramta a Imparatiei, atunci, intarit fiind de har, diavolul va primi „aprobare” de a incerca rezistenta iubirii aceluia.

Sa ne amintim de Dreptul Iov:

„Domnul a zis catre Satan:

– De unde vii?

Iar Satan a raspuns Domnului si a zis:

– Am dat tarcoale pe pamant si m-am plimbat in sus si in jos.

Si Domnul a zis catre Satan:

– Te-ai uitat la robul Meu Iov, ca nu este nici unul ca el pe pamant, fara prihana si drept si temator de Dumnezeu si care sa se fereasca de ce este rau?

Dar Satan a raspuns Domnului si a zis:

– Ore degeaba se teme Iov de Dumnezeu? N-ai facut Tu gard in jurul lui si in jurul casei lui si in jurul a tot ce este al lui, in toate partile si ai binecuvantat lucrul mainilor lui si turmele lui au umplut pamantul? Dar ia intinde mana Ta si atinge-Te de tot ce este al lui, sa vedem daca nu Te va blestema in fata!

Atunci Domnul a zis catre Satan:

– Iata, tot ce are el este in puterea ta; numai asupra lui sa nu intinzi mana ta.

Si Satan a pierit din fata lui Dumnezeu.” (Iov 1, 7-12)

Indracirea

Diavolul nu poate intra in om fara ingaduinta lui Dumnezeu, iar cand intra, el nu intra atat pentru putere vrajilor si a fermecelor, cat pentru ingaduinta primita de la Dumnezeu. Daca nu ar ingadui Dumnezeu, nici toti vrajitorii din lume nu ar avea putere sa indraceasca pe un om.

Pana si pentru a intra in turma de porci, diavolii I-au cerut voie mai intai Mantuitorului, daramite pentru a intra intr-un om. „Si-L rugau pe El sa nu le porunceasca sa mearga in adanc. Si era acolo o turma mare de porci, care pasteau pe munte. Si L-au rugat sa le ingaduie sa intre in ei; si le-a ingaduit.” (Luca 8, 21-22)

De ce ingaduie Dumnezeu indracirea cuiva, nu cred ca sunt in stare sa raspund. Insa gandesc ca aceasta se intampla din pricina mandriei, spre a vedea toti cat de neputincios este omul in fata diavolului, cand ramane de unul singur, lipsit de ajutorul lui Dumnezeu.

Gandesc si la faptul ca aceasta se ingaduie spre intarirea credintei celor slabi si a celor in cauza. Deci putem spune ca aceasta se petrece tot din mila si iubirea lui Dumnezeu, care doreste mantuirea tuturor, nici unul nefiind de pierdut.

Chiar imi spunea un parinte, recent: „Se mantuieste si el (indracitul), insa vezi cu ce pret.” Am ramas surprins de acest cuvant, insa apoi mi-am dat seama ca respectivul avea o credinta de piatra si un post aspru de neinchipuit, daruri primite dupa indracire. Si inca nu a scapat de duhul cel viclean.

Cum sa nu dam putere diavolului asupra noastra ?

Noi singuri nu putem sa ne pazim de diavol, noi singuri nu putem sa ne mantuim, noi singuri nu putem sa supravietuim. Daca am putea sa ne pazim de viclenia diavolului, daca am putea sa ne mantuim singuri, daca am putea sa nu murim, de ce am mai avea de nevoie de Dumnezeu ?!

„- Zis-au cei ce ascultau: Si cine poate sa se mantuiasca?

– Iar Hristos a zis: Cele ce sunt cu neputinta la oameni, sunt cu putinta la Dumnezeu.” (Luca 18, 26-27).

Crestini fiind, invatatura propovaduita trebuie sa fie zugravita si in faptele noastre. De absoluta trebuinta, ca si celelalte pe care le voi aminti, mai jos, este dreapta credinta. Pentru erezii si invataturi gresite, Parintii au anatemizat pe unii si pe altii, spre a nu strica Biserica lui Hristos, lasandu-i in grija lui Dumnezeu. Dreapta credinta se cunoaste si se intareste citind Sfanta Scriptura si scrierile Sfintilor Parinti. Cine crede in Dumnezeu trebuie sa creada si in diavol, care adesea se chinuie sa ramana ascuns, chiar si in mintea celor ce se aduna in Biserica.

Participarea la sfintel slujbe atrage harul lui Dumnezeu, curateste mintea si ajuta spre o rugaciune cat mai asezata. Chiar si fara a intelege slujbele, este de neaparata trebuinta a participa la ele. La vremea potrivita, mintea ni se va lumina si vom intelege mai multe.

Postul si rugaciunea raman principalele arme impotriva diavolului.

„Si mergand ei spre multime, s-a apropiat de Hristos un om, cazandu-I in genunchi si zicand:

– Doamne, miluieste pe fiul meu, ca este lunatic si patimeste rau, caci adesea cade in foc si adesea in apa. Si l-am dus la ucenicii Tai si n-au putut sa-l vindece.

Iar Iisus, raspunzand, a zis:

– O, neam necredincios si indaratnic, pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi suferi pe voi? Aduceti-l aici la Mine.

Si Iisus l-a certat si demonul a iesit din el si copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte:

– De ce noi n-am putut să-l scoatem?

Iar Iisus le-a raspuns:

– Pentru putina voastra credinta. Caci adevarat graiesc voua: Daca veti avea credinta in voi cat un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia: Muta-te de aici dincolo, si se va muta; si nimic nu va fi voua cu neputinta. Dar acest neam de demoni nu iese decat numai cu rugaciune si cu post.” (Matei 17, 14-21)

Puterea harului lucrator in Taina Sfintei Spovedanii este adesea trecut cu vederea. Deasa spovedanie este de mare folosinta, prin aceasta scotand la iveala toate gandurile inimii, ca nici unul sa nu prinda radacini peste saptamana, peste luna sau peste an. Spovedania nu trebuie sa fie urmata, in mod obligatoriu, de Impartasanie, de aceea, ea se poate face oricand, fara prea mari pregatiri.

Impartasania este izvor de putere si de vindecare. Apropierea de Mantuitorul Iisus Hristos, in Taina Euharistiei, nu trebuie sa se faca nici des, nici rar, ci potrivit starii sufletesti a fiecaruia. Astfel, unuia ii este de folos sa se impartaseasca saptamanal, iar altuia, numai de patru ori pe an. Aceasta hotaraste numai duhovnicul, in urma unei bune cunoasteri a sufletului celui care se apropie cu pocainta.

Impartasania cu nevrednicie mai mult imbolnaveste decat insanatoseaza, mai mult strica decat face bine, dupa cum spune si Sfantul Apostol Pavel: „Oricine va manca painea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat fata de trupul si sangele Domnului. Sa se cerceteze insa omul pe sine si asa sa manance din paine si sa bea din pahar. Caci cel ce mananca si bea cu nevrednicie, osanda isi mananca si bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea, multi dintre voi sunt neputinciosi si bolnavi si multi au murit.” (I Corinteni 11, 28-30).

Viata trupeasca trebuie si ea pusa in buna randuiala. Foarte mult vorbeste Parintele Arsenie Boca despre importanta vietii trupesti in lucrarea mantuirii omului. Astfel, sexualitatea si alimentatia sunt cele mai folosite doua aspecte pe care diavolul le denatureaza, spre a strica si pe celelalte ale vietii omului.

Harul trebuie cautat, urmarit si dobandit cu toata puterea, caci „Imparatia cerurilor se ia prin straduinta si cei ce se silesc pun mana pe ea” (Matei 11, 12). Omul primeste har prin Sfintele Taine, dar si prin multe alte mijloace: Anafura, Aghiasma, Icoane, Mir, Sfinte Moaste, Sfanta Cruce, binecuvantarea preotului, rugaciune, virtuti, etc.

Teodor Danalache

Sursa: http://www.crestinortodox.ro